Ghidul Michelin al restaurantelor reprezintă un sistem de referință cu standarde înalte al artei gastronomice internaționale. Restaurantele listate în Ghid fac tot posibilul să-și păstreze review-urile pozitive, iar restaurantele care nu apar fac tot posibilul să primească punctaj în anul următor. Trecând peste faptul că în România încă nu există niciun restaurant listat în Ghidul Michelin, cred că pentru orice gurmand experiența mesei într-un astfel de loc este foarte relevantă.
Le Miroir, situat în Montmarte în Paris, apare de câțiva ani în Ghidul Michelin. Review-ul îl prezintă drept un restaurant nu foarte sofisticat, dar care excelează prin calitatea și prospețimea felurilor de mâncare oferite. Ceea ce mi s-a părut foarte interesant în analiza Ghidului este maniera în care e luat în considerare aspectul restaurantului și atmosfera originală pe care o creează luminatorul din tavan, oglinzile de pe pereți și gresia. În viziunea aceasta, mâncarea propriu-zisă și ambianța creată sunt interdependente și formează un tot unitar, care definește experiența oferită de restaurant. E un concept pe care nu l-am întâlnit nicăieri altundeva. Felurile de mâncare oferite de Le Miroir sunt exact ceea ce te aștepți de la un restaurant franțuzesc cu personalitate. În meniu există fois gras, biftec tartar, dar și mai multe feluri de pește, servit cu diferite combinații cu legume. Deserturile sunt spectaculoase în măsura în care gastronomia franceză cere acest lucru, excelând prin delicatețe, rafinament și arome intense. De fapt, tot meniul e definit de rafinament și de arome intense. Ceea ce mi-a plăcut foarte mult (probabil pentru că a fost primul restaurant unde am văzut așa ceva) a fost reinterpretarea felurilor de mâncare. Mă refer aici la transformarea radicală a texturii legumelor în așa numitele reducții, o combinație între sos și piure, care esențializează gustul. De asemenea, texura spumă permite o prezentare inedită a felului de mâncare. Am mâncat vinete preparate astfel și nu mi-aș fi imaginat vreodată că acea legumă banală poate deveni un preparat atât de onctuos.
Mi-a plăcut să mănânc la Le Miroir și aș repeta oricând experiența abordării unui restaurant din Ghidul Michelin. E genul de loc în care sigur bucătarul te va surprinde.