Ce recomandări are Horia pentru noi în următoarea perioadă? Avem spectacole de teatru șiproiecții de film!
Vineri, 22 iunie, ora 19.15: Câteva conversații despre o fată foarte înaltă, Cinema Elvire Popesco
Regizorul Bogdan Theodor Olteanu ne propune o tulburătoare poveste, destinată unui public fără prejudecăți. Un film despre care se va vorbi cu siguranță!
Vineri, 22 iunie, ora 19.00: Carousel, la Bulandra
O splendoare pe scândură, adaptată de Andrei Şerban şi Daniela Dima după piesa „LILIOM” de Ferenc Molnar şi filmul cu acelaşi titlu de Fritz Lang. Vlad Ivanov, acompaniat de Alexandra Fasolă sau de Ana Ularu, e stelar.
Vineri, 22 iunie, 19.30: Jocul de-a vacanța, la Odeon
Piesa e pe Must-See-List, pentru că e adaptată și regizată de Andrei și Andreea Grosu, dar și pentru că e a lui Mihail Sebastian, unul dintre autorii mei favoriți. Îi adaug, ca argumente, pe Andi Vasluianu, Elvira Deatcu și Constantin Cojocaru.
Sâmbătă, 23 iunie, ora 19.00: The Sunset Limited, la Unteatru
Andrei și Andreea Grosu, de această dată la ei „acasă”, ni-i aduc sub luminile rampei pe Șerban Pavlu și pe Richard Bovnoczki în piesa lui Cormac McCarthy. Pentru cunoscători, e arhisuficient!
Luni, 25 iunie, ora 20,45: Chipuri, locuri, la Cinema Elvire Popesco
Documentarul „Chipuri, locuri/ Visages villages”, de Agnès Varda şi JR, care va avea premiera în cinematografele româneşti pe 29 iunie e un film de neuitat. Producție nominalizată la Oscar 2018.