Aud din toate părțile: „am vrut să merg la Eggcetra dar nu era loc”. Sau: „am așteptat 30 de minute pentru un loc”. Sau: „era aglomerat și am plecat”. Empatizez cu voi, știu cum e. De asta mi s-a părut și mie un super eveniment atunci când am reușit să le trec pragul și să mă bucur de bunătățile lor. Mi-a amintit de momentele de început ale Donuteriei când ne minunam cu toții de coada de pe Memo și mi-a confirmat cumva ideea că e loc pentru toată lumea pe piața asta, atâta timp cât ai un concept solid.
Îmi place Eggcetera mult: naming-ul, meniul, designul interior, client service-ul. Cred că sunt un exemplu foarte bun de „așa da” în domeniul HoReCa. Am senzația că au prins foarte bine acest val al brunch-ului și că au reușit să se definească foarte bine și să transmită foarte clar cine sunt și ce fac. Și cred că ăsta e și motivul succesului lor: faptul că sunt autentici și că fac un singur lucru (brunch) dar îl fac bine și cu foarte mare atenție la detalii.
Dacă n-ați trecut încă pe la Eggecetera, cred că e musai de trecut pe listă. Pentru un mic dejun ca la carte (chiar dacă vă treziți mai târziu), pentru o servire ireproșabilă și o ambianță faină, pentru un business mic, cald și simpatic dar în același timp cu o abordare modernă.
Avocado, ouă poșate, legume și fructe proaspete, sosuri care mai de care mai delicioase, cafea de specialitate și tot felul de chestii delicioase. Toate în micul loc de pe Napoca 13. De la 8:30 dimineața la 5:00 după-masă. Și dacă ar fi să vă recomand ceva, v-aș zice să încercați ceva dulce și ceva sărat: adică Sweet French Toast și Salmon Toast. To die for!