Luna mai a fost una cu probleme, mai ales pe partea românească, unde research-ul este o povară pentru că nu există o platformă dedicată, muzicienii sunt de multe ori prea artiști ca să-și promoveze materialele, iar discurile peste care dai cu chiu cu vai, nu sunt întotdeauna recomandabile.
So:
Gaz Coombes – World’s Strongest Man
Gaz Coombes mi-a intrat în grații cu discul trecut, Matador, care, din punctul meu de vedere, a fost cel mai bun pe care l-am ascultat în 2015, marcând momentul maturizării, depășirii vârstei inocenței fostei lui trupe, Supergrass. Gaz se ferește să spună în interviuri cine este World’s strongest man, dar mie mi se pare că versurile piesei omonime fac referiri directe la papițoșenia sa, Donald Trump. Sound retro modern, ceva hidden Radiohead și niște groove-uri faine.
Lunatic Soul – Under the Fragmented Sky
Nu sunt vreun mare fan de Riverside, nu e o trupă rea, îmi place însă proiectul solo al vocalistului/basistului ei, Mariusz Duda, numit Lunatic Soul și ajuns la al șaselea material în doar zece ani. Atmosfera discului nu are cum să te lase indiferent, repetitivitatea lui induce un soi de transă care dă dependență. Mai mult de jumătate dintre piese sunt instrumentale și destul de dark, dar Tamed, cea care închide cercul, te scoate parcă la lumină.
