Titlul expoziției e parte din numele unui joc din copilărie, care la un moment dat devenea static, iar copiii, știm, se plictisesc repede. Aceasta e ideea acestei expoziții: prin elementele compozițiilor, cromatică, ritm, dar mai ales starea cu care eu le-am pictat și pe care v-o dau, încerc să vă scot din monotonie, in jurul conceptului de joc, joacă. Nu neapărat găsiți elemente din titlul dat de mine, nu trebuie să fie descriptiv.
Pentru alții, un artist pare că se joacă, dar si jocul lui are niște reguli care trebuiesc respectate și altele pe care trebuie să le respecți; noutatea cu care el vine de fiecare dată în lucrări e importantă, altfel intervine rutina. Si nu ar trebui să se termine niciodată.
Copilăria nu este doar cea pe care am trăit-o intr-adevăr, este totalitatea impresiilor care s-au format despre ea în adolescență și chiar maturitate.
Copiii găsesc totul in nimic, oamenii mari găsesc nimic in tot !
La un moment dat, in viața ta de adult, dintr-un nimic de care credeai că ai uitat, că l-ai pierdut, că nu-l mai ai, poți sa incepi, să dezvolți. El a fost mereu in tine. Si tot crește până devine infinit. Îl atingi, crește, alergi și îl atingi, reușești. Uneori și infinitul e prea puțin cu tine.
Lucrările din această expoziție te duc cu gândul nu neapărat la copilărie, cât la starea pe care ar trebui s-o ai să găsești acel TOT in NIMIC, pe el trebuie să-l găsim, să știm să-l păstrăm, să-l ajutăm să crească. Trebuie să ne însuflețim bucăți din viața noastră, de oameni mari, să ne găsim fiecare acel INFINIT.
