Sincer, eu chiar cred că la sfârșitul lui 2019 vom putea pedala pe o rețea de piste care va avea extensii în tot orașul . Am încercat să transmit public mai multe informații că să nu rămână cineva cu percepția greșită că nu ne pasă, că nu avem planuri, că nu se face nimic.
Municipalitatea are pregătită de câțiva ani o proiecție pentru aprox 13 km de piste de bicicletă (cu hub-uri, parcări dedicate și puncte de închiriere biciclete, inclusiv electrice).
Odată cu aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Piatra Neamț, una dintre prioritățile stabilite este transportul nemotorizat, ceea ce presupune acțiuni , amenajări și investiții pt coridoare ciclo-pietonale, așa că ne-am planificat aproximativ 9 km de piste pentru bicicliști, din care 8,6 km sunt finantabili pe POR (fonduri nerambursabile).
Timing : Sperăm (în mare măsură nu depinde de noi) că depunerea cererilor de finanțare, evaluarea proiectelor și încheierea (semnarea) contractelor de finanțare să se finalizeze până la sfârșitul anului 2018, așa încât în prima parte a anului 2019 să trecem la implementare (derularea procedurilor de selecție și execuția propriu zisă, care durează câteva luni).