Sibiul a deschis noul sezon turistic și deja centrul istoric este plin de grupuri de turiști care traversează piețele cu aparatul de fotografiat în mână și rucsacul în spate. Se pregătesc să intre în scenă marile festivaluri care au dus renumele Sibiului în toată lumea. Cele mai multe evenimente sunt co-finanțate de municipalitate. Despre aceste aspecte am stat de vorbă cu doamna Astrid Fodor, primarul Sibiului.
”Îmi place orice eveniment bine organizat, care face ca orașul să fie animat și atractiv. Mă bucur să văd centrul – și nu numai – plin de oameni, care se simt bine în Sibiu”
A devenit în acești ultimi zece ani agenda culturală a Sibiului, prin evenimentele pe care le sprijină financiar, o emblemă a Sibiului și un motor pentru atragerea turiștilor?
Cu certitudine Sibiul este mai viu, mai dinamic, mai atrăgător pentru localnici și turiști datorită evenimentelor care se succed în agenda culturală a orașului, în care Primăria Sibiu investește și anul acesta 8 milioane de lei din bugetul local. DA, calendarul de evenimente a devenit parte inseparabilă din imaginea Sibiului, parte din caracterul său unic. Combinația dintre viața culturală a orașului, calitatea ridicată a evenimentelor, scenele sale în aer liber și farmecul orașului istoric dau orașului un brand aparte, care nu a putut fi replicat încă în alt oraș al țării.
Evenimentele de calitate și finanțarea generoasă din partea Primăriei au generat dezvoltare culturală, turistică și economică pentru oraș. Sibiul a învățat și continuă să învețe să se dezvolte prin cultură și turism, un lucru mai rar întâlnit în România. Suntem mândri de imaginea orașului nostru, dar nu adormim acum pe lauri, ci ne gândim mereu cum să dezvoltăm acest domeniu. Mai este loc de dezvoltare, prin creativitate și inovație. Sunt de acord că putem învăța de la alții și așa e normal. Dar ne place atunci când Sibiul este trendsetter-ul în acest domeniu, așa cum ne-a obișnuit. Potențial există, trebuie doar valorificat.
Agenda culturală din acest an a Sibiului propune atât evenimente deja foarte cunoscute, cât și evenimente noi, în premieră. Cum a fost gândită agenda anului 2018 și ce ați avut în vedere?
Calendarul de evenimente al acestui an este unul foarte variat, care să atragă un public cât mai numeros. Aceasta a fost linia de ghidaj pentru selecție: tradiție îmbinată cu nou și inovativ pentru un calendar de evenimente care să nu dezamăgească, să încurajeze păstrarea și formarea tradițiilor, dar și creativitatea.
Agenda culturală de anul acesta este mai specială pentru că avem două teme deosebite: Centenarul și Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019. Am dorit să primim proiecte pe aceste două teme și m-am bucurat să le regăsesc în lista finală de proiecte selectate pentru finanțare. Astfel, Sibiul va marca Centenarul României prin evenimente organizate atât de Primăria Sibiu, cât și de instituțiile cu greutate ale orașului. Sibiul este un oraș al Unirii și trebuie să avem un program de evenimente cu substanță, nu doar simple festivități formale.
Cât despre evenimentele dedicate programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019, avem cu toții așteptări mari de la acestea și sunt curioasă cum se vor desfășura.
Valoarea totală a bugetului alocat este de 8 milioane de lei. Se întorc acești bani în comunitate, ce analize aveți în acest sens?
Cu siguranță se întorc comunității, fără a avea însă analize economice în față, ci doar evidența. În primul rând prin aceste agende s-a creat o adevărată industrie locală de organizare a evenimentelor și astfel s-au creat locuri de muncă. De la tineri actori și muzicieni și până la sunetiști, firme de transport, logistică, tehnică de scenă, evenimentele implică forță de muncă. În al doilea rând câștigă mass media și firmele de publicitate, organizatorii contractând diverse forme de promovare, de la advertoriale până la publicitate outdoor.
Economia locală este impulsionată de aceste evenimente care aduc sibienii și turiștii în zonele sau locațiile de desfășurare, aceștia consumând produse și servicii. Prin faptul că servesc masa și cumpără cazare la noi în oraș, ei contribuie la dezvoltarea industriei HORECA locală. La un calcul simplu, dacă fiecare turist cheltuie în medie aproximativ 350 Euro pe sejurul la noi în oraș, putem aproxima fără să greșim că intră sume importante în economia locală, în firmele sibiene. Este evident că Primăria Sibiu contribuie substanțial la atragerea turiștilor în oraș și la dezvoltarea industriei turistice tocmai prin acest calendar de evenimente pe care îl cofinanțează. Dacă nu ar avea și un program de evenimente pentru sejurul lor, orașul nu ar fi la fel de atractiv, iar numărul turiștilor ar fi mult mai mic.
Prin urmare, sumele cu care Primăria Sibiu cofinanțează agendele sunt o investiție cu o mare valoare adăugată, generând în lanț beneficii pentru economia locală.
Judecând după valoarea cofinanțării acordate, unul dintre proiectele anului îl reprezintă Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși. Ce așteptări aveți de la proiectele care au primit cele mai mari finanțări din bani publici?
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși este un eveniment axat pe educația tinerilor, un capitol la care sunt necesare investiții susținute. Câteva mii de tineri din România și diaspora vor veni la noi în oraș pentru a discuta despre valorile creștine care au dat coloana vertebrală a societății timp de sute de ani și care se pierd tot mai mult în ziua de astăzi. Mai mult, ediția de anul acesta va avea ca temă principală Centenarul, tinerii participanți urmând să discute pe tema acestui moment istoric deosebit și despre importanța unirii tuturor românilor din țară și din diaspora pentru a contribui la dezvoltarea României, așa cum antecesorii lor au făcut-o în 1918. De asemenea, datorită numărului de participanți mare, orașul va câștiga vizibilitate. Tinerii prezenți vor duce acasă impresiile lor despre Sibiu și mulți dintre ei vor reveni la noi în oraș ca turiști. Consider că nivelul finanțării este justificat din toate aceste motive.
Nivelul finanțărilor proiectelor a ținut cont în primul rând de impactul pe care acestea îl au pentru public și pentru oraș, dar și de costurile pentru organizarea acestora, mai ales când vorbim de un eveniment cu participare internațională largă, cu logistică multă și cu cheltuieli mari.
De la evenimentele mari, aștept să aducă unui public cât mai larg un mod plăcut, interesant și educativ de petrecere a timpului liber. În egală măsură mă aștept să aducă orașului vizibilitate în sensul pozitiv.
În premieră vedem pe agenda culturală un eveniment de amploare dedicat ”Zilei recoltei” în piețele Sibiului. Acordă operatorii din zona Sibiului importanța cuvenită Programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019?
Încep să îi acorde importanță pentru că își dau seama că acest Program le este dedicat lor în principal. Unul dintre scopurile Programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 este tocmai creșterea vizibilității producătorilor locali de alimente. Prin evenimente, încercăm să atragem atenția asupra lor, dându-le ocazia să interacționeze direct cu consumatorii, să își formeze rețele de distribuție și astfel să își dezvolte afacerile. Regiunea Sibiului, cu Mărginimea și satele săsești, este bine conturată ca tradiție și cultură gastronomică, oferta fiind bogată, iar produsele pline de gust. În zona Sibiului se produce hrană în adevăratul sens al cuvântului. E timpul să punem în valoare acest capital important. Sper că producătorii vor ști să folosească această ocazie la maxim, iar noi le vom fi alături, încercând să le creăm oportunități. Zilele Recoltei sunt o astfel de ocazie pe care producătorii din regiune o pot valorifica și mă bucur că evenimentul a fost selectat pe agendă. Alături de acesta sunt incluse în agendă peste 20 de evenimente dedicate culturii și tradițiilor gastronomice care sper că se vor ridica la nivelul așteptărilor.
Nu toate propunerile de proiecte depuse pentru cofinanțarea pe agende au fost însă cu substanță. Unii operatori au depus proiecte care purtau doar formal eticheta de eveniment gastronomic, dar analizându-le în detaliu nu aveau nici o legătură cu programul SIBIU Regiune Gastronomică Europeană 2019. Alte proiecte aveau legătură cu gastronomia, dar nu erau destinate publicului larg, ci unui grup restrâns și atunci Comisia le-a respins pe bună dreptate. Finanțările din bugetul local se acordă în folosul publicului, sibieni și turiști, și de aceea ne dorim ca evenimentele să fie cât mai deschise acestora. Selecția proiectelor s-a făcut foarte serios, cu responsabilitatea cuvenită pentru ca banul public să se cheltuie eficient și cu rezultate.
Câtă importanță acordă Sibiul marcării Centenarului Marii Unirii?
Sibiul este un oraș al Unirii, fiind ales imediat după Unire sediul Marelui Sfat Național și al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, guvernul provizoriu al provinciei, care a pus în operă acest act istoric major. La Sibiu a fost înființată și a activat Asociațiunea ASTRA, aceasta pregătind treptat unirea în plan cultural a românilor, fiind impulsul unirii politice. Tot în orașul nostru și-a avut sediul Mitropolia Ortodoxă a Ardealului care a contribuit la unirea spirituală a românilor, sub conducerea Mitropolitului Andrei Șaguna. La Sibiu a funcționat și Banca Albina, cea care a sprijinit financiar eforturile ardelenilor de a înfăptui Unirea.
De aceea trebuie să marcăm ca oraș cei 100 de ani de la momentul istoric al Unirii cu țară. Ca administrație locală am pregătit trei proiecte mari pentru a marca Centenarul. Vom amplasa 16 plăci pe clădirile istorice care au legătură cu momentul Unirii, acestea adăpostind ministerele Consiliului Dirigent, instituții sau personalități ale vremii. De asemenea, vom amplasa în Parcul Astra un bust al lui Alexandru Vaida-Voevod, om politic, unul dintre liderii Partidului Național Român, vicepreședinte al Consiliului Dirigent care a funcționat la Sibiu, ferm susținător al drepturilor românilor din Ardeal și promotor al unirii Transilvaniei cu România. Al treilea eveniment, cu cel mai mare impact pentru public, va fi reconstituirea momentului în care administrația română a fost primită la Sibiu cu fast, imediat după Unire. Reenactment-ul va reda bucuria acelor momente. Practic, vom reconstitui festivitățile, cu parada comunităților din jurul Sibiului și cu defilarea plutoanelor franceze ale generalului Berthlot. Regia evenimentului este semnată de Radu Nica, iar scenografia va fi realizată de cunoscutul Dragoș Buhagiar.
Primăria cofinanțează prin agenda culturală și o serie de proiecte dedicate Centenarului, organizate de instituții sibiene sau de operatori privați. Dintre acestea amintesc un eveniment organizat de Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu, ediția aniversară a “Classics for Pleasure”, concertele Filarmonicii Sibiu dedicate Centenarului, concertul “Cântecele Unirii” organizat de Corul Caedonia, “Sibiul-oraș al Unirii” organizat de Asociația culturală pictor Octavian Smigelschi, “100 pentru România” organizat de Asociația HARA, o expoziție de filatelie organizată de filateliștii sibieni, precum și diverse conferințe și evenimente organizate de Universitatea Lucian Blaga, Tribuna, Liga de Cooperare Cultural Științifică Româno-Franceză, Asociația Brukenthal von Studio și altele.
Cred că atunci când vom trage linie la sfârșitul anului, vom avea satisfacția unui program de evenimente bine conturat, prin care vom marca așa cum trebuie un moment esențial pentru poporul nostru.
Ne puteți da câteva exemple de evenimente care vă plac în mod special sau pe care le așteptați cu interes crescut?
Despre evenimentele care îmi plac v-am mai spus și cu siguranță opinia mea este subiectivă: fiecăruia ce îi place. Din perspectiva unui primar, îmi place orice eveniment bine organizat, care face ca orașul să fie animat și atractiv. Mă bucur să văd centrul – și nu numai – plin de oameni, care se simt bine în Sibiu.
Aștept cu nerăbdare să văd evenimentele noi din agenda acestui an, spre exemplu: Street Music Festival, Sibiu Sounds, Sibiu DJ Awards, Heritage 2.0, Zilele Recoltei, Food Camp, Festivalul Centrum sau Taste of Sibiu, ca de altfel toate proiectele cu specific gastronomic. Vreau să văd cum vor ieși evenimentele dedicate Centenarului, care sper să arate împreună cât de important a fost Sibiul în Marea Unire și să se constituie ca o reamintire a unui episod important al istoriei locale.
Sunt sigură că va fi un an interesant și sper ca sibienii și oaspeții să se bucure din plin de tot calendarul pregătit pentru ei.
Interviu realizat de Ștefan Dobre