Pe Alexandru Ion Giboi l-am cunoscut prin forța parteneriatelor cu AGERPRES, dezvoltate la Iași, la Fălticeni, Voroneț sau Chișinău. Și pentru că seria de interviuri din Zile și Nopți, pe care o realizez cu plăcere, aduce în față oameni diferiți, oameni care văd în perspectivă și gândesc mare, aș spune că și Alex este un tânăr terbil al dezvoltării presei din România. Alex Giboi se află de cinci ani la conducerea Agenției Națioanale de Presă AGERPRES și a schimbat mai mult decât și-ar fi imaginat unii că ar putea. Dacă până acum jumătate de deceniu vorbea praful de pe tastele agenției, în prezent, vorbește atitudinea. Acest lucru se vede în tot ceea ce povestește Alex în interviu. România are nevoie de educația opiniei, de ecologia presei, dar, mai ales, de oameni care să știe de unde să ia și unde să pună oamenii potriviți. Ceea ce știu cel mai bine despre directorul AGERPRES este că iubește la nebunie cuvântul EVOLUȚIE, pe care îl pune în practică mereu. Echipa AGERPRES va fi prezentă la Iași, la Serile Filmului Românesc, între 6 și 10 iunie, cu o producție documentară, pe cât de emoționantă, pe atât de necesară.
Cum se vede viața mass-mediei de la biroul de director al celei mai mari agenții de presă din România?
Mass-media traversează în acest moment un context foarte dificil. Fie că vorbim din punct de vedere financiar, fie că analizăm presa din punct de vedere calitativ, putem observa ușor că provocările actuale cărora pe care le înfruntă mass-media își pun amprenta, din păcate, asupra produsului final, materialul jurnalistic. Pentru noi, ca agenție națională de presă, este foarte important să avem în România o presă „sănătoasă” din punct de vedere financiar și deontologic, pentru a putea dezvolta în continuare parteneriate durabile, indiferent că vorbim de presă publică sau privată, centrală sau locală. Pentru AGERPRES, pe lângă misiunea noastră principală de informare publică, este foarte important să ne asumăm și un rol de susținere a mass-mediei din România. Iar acest lucru se poate realiza cel mai bine în primul rând prin a oferi partenerilor noștri din presă un flux de știri la standarde cât mai ridicate. Este foarte important pentru mine, ca manager, să știu că produsele livrate de AGERPRES contribuie la îmbunătățirea din punct de vedere calitativ a întregii prese românești.
Cum ați reușit să faceți din AGERPRES o instituție modernă, în pas cu cele mai noi tendințe din comunicare și promovare a conținutului?
Răspunsul se află chiar în întrebarea pusă. Una dintre condițiile de bază pentru a evolua, în orice domeniu, este să fi în pas cu cele mai noi tendințe din respectivul domeniu. Ultimele tehnologii care vin în sprijinul jurnaliștilor, sau promovarea produselor noastre prin metode tot mai inventive, sunt la fel de importante pentru mine. O instituție aflată în plin proces de evoluție nu poate continua dacă se rupe de inovație, pentru că evoluția înseamnă de fapt inovare continuă, aplicată strategic în viața organizației.
Când ați preluat AGERPRES, care era peisajul? Care parte din instituție avea nevoie cel mai mult de abilitățile dvs.?
Acum cinci ani peisajul era destul de prăfuit. Am sesizat la o primă analiză două aspecte care necesitau îmbunătățiri considerabile: asumarea produsului jurnalistic de către realizatorii săi și promovarea activității agenției. Probabil și influențat de experiențele mele profesionale anterioare, din zona de comunicare, am investit foarte mult timp și energie promovării AGERPRES, la nivel național și internațional. Astfel, prin promovare strategică, am atras atenția unui public mai variat dar și mai vast, dar și a partenerilor din zona mass-media. Automat, pe cale de consecință, și pretențiile au crescut, și din exterior față de AGERPRES, și din partea mea față de colegii mei.
Dezvoltarea evenimentelor și parteneriatelor cu diferite evenimente, instituții din țară și din străinătate – în ce fel ajută la creșterea imaginii agenției, dar și la cea a României?
O regulă de bază a marketingului spune că un produs, oricât ar fi de bun, nu există fără o promovare adecvată. Iar AGERPRES era acum cinci ani în această situație de a livra un produs bun, dar fie necunoscut fie neapreciat la potențialul maxim din cauza unor anumite idei preconcepute, bine înrădăcinate mai ales în mentalul colegilor noștri din mass-media. În momentul în care presa privată, în special, a început să observe o evoluție a imaginii agenției, dar și o evoluție a produselor livrate, drumul spre succes a fost mult mai ușor. La începutul anului 2013, nu cred că exista la nivelul AGERPRES conceptul de parteneriat media. Din contră, eu și echipa tânără de comunicare a agenției a trebuit să depunem eforturi considerabile pentru a fi „acceptați” ca parteneri media a câtorva evenimente, pentru a „intra în joc”. Odată prezenți în peisaj, a fost din ce în ce mai ușor pentru viitorii noștri parteneri să observe beneficiile alăturării imaginii lor de imaginea unei instituții care furnizează informații sigure, aflată în plin proces de modernizare. Îmi place foarte mult să cred că AGERPRES „crește” alături de partenerii săi, învățând cu fiecare eveniment lucruri noi care aduc plus-valoare relațiilor pe care ni le-am dezvoltat și menținut în ultimii ani. Pentru noi, toate parteneriatele sunt importante, fie că vorbim de evenimente naționale sau internaționale. La fel, vorbind despre evenimentele organizate de noi, suntem conștienți că suntem obligați să fim din ce în ce mai buni cu fiecare eveniment. Anul acesta, cu ocazia Centenarului, am avut deja trei evenimente foarte importante: expoziția de fotografie România: EVOLUȚIE – Ediție specială cu ocazia Centenarului Marii Uniri, desfășurată timp de 10 zile la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York, SUA, în prezența președintelui Adunării Generale a ONU, domnul Miroslav Lajcak, și a președintelui prestigioasei agenții de presă Associated Press, domnul Gary Pruitt, premiera națională a filmului documentar Marea Unire – România la 100 de ani, la CinemaPro, în prezența Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României și a Alteței Sale Principesa Maria, alături de alți peste 500 de invitați, precum și premiera internațională a aceluiași film documentar la Chișinău, în Republica Moldova, în fața a peste 200 de invitați printre care și fostul președinte al Republicii, domnul Nicolae Timofti. Este evident astfel că evenimentele AGERPRES nu ajută doar imaginea agenției în țară și în lume, ci și imaginea României în fața partenerilor săi strategici și a publicului internațional. Un eveniment care practic justifică întreaga activitate de promovare a agenției este conferința de primăvară a Alianței Europene a Agențiilor de Presă, care va avea loc săptămâna aceasta la București. Este o premieră foarte importantă pentru România, Alianța fiind formată din 32 de agenții de presă europene.
Care ar fi cele mai mari cinci provocări pe care le-ați avut ca Director AGERPRES?
Prima și cea mai importantă provocare a ținut de necesitatea ameliorării urgente a imaginii publice a AGERPRES, așa cum am mai menționat. Apoi, odată cu trecerea timpului, mi s-a confirmat importanța menținerii unui climat de muncă profesionist și acordării unei atenții constante resursei umane. Relația cu colegii mei este foarte importantă pentru mine, pentru că sunt conștient de faptul că evoluția agenției nu ar putea avea loc fără munca lor. Pe cale de consecință, și relația cu sindicatul este foarte importantă. Este o relație care nu a fost întotdeauna cea mai bună posibil, dar pot spune cu sinceritate că acum am în sindicat un partener de încredere, dedicat evoluției, stabilității și profesionalismului AGERPRES. Au fost și momente critice, de criză, cărora a trebuit să le facem față: anumite materiale jurnalistice care nu s-au ridicat la înălțimea standardelor deontologice pe care ni le impunem și după care ne ghidăm, greșeli de machetare a unor produse cu efecte grave pe moment, sau atacuri politice din exteriorul AGERPRES. Toate acestea nu au făcut decât să ne întărească și să ne evidențieze și mai bine importanța pe care o are calitatea actului jurnalistic pentru întreaga societate.
În acest an al Centenarului, AGERPRES a venit în fața publicului cu o producție extrem de emoționantă, una care pune la zid istoria din manuale. Cum vedeți viața acestui documentar și ce mai pregătiți pentru CENTENAR?
AGERPRES s-a pregătit de Centenar începând cu finalul anului 2016, moment în care a apărut ideea realizării documentarului video care a devenit apoi, din punctul meu de vedere, „filmul Centenarului”. Munca de peste un an de zile a unor colegi talentați, pasionați de meseria lor și conștienți de importanța momentului 2018 a dus la realizarea filmului documentar Marea Unire: România la 100 de ani. Cu ocazia premierei de la București din luna februarie a acestui an, a fost lansată ideea, de către unul dintre protagoniștii filmului, de a promova producția AGERPRES în școli, licee și universități, ca fiind o adevărată lecție de istorie. Nu cred că am pus la zid istoria din manuale, ci, mai degrabă, cred că reușita filmului ține de împletirea foarte inspirată a firului istoric cu povești de viață autentice ale unor personaje legate cumva de momentele cele mai importante din istoria ultimilor 100 de ani de România. Îmi doresc, deci, să reușim să promovăm cât mai bine acest film documentar, pentru a-l aduce în fața unui public cât mai numeros. Urmează evenimente importante organizate fie de AGERPRES, fie de parteneri, unde filmul nostru va fi prezent, alături de expoziția de fotografie România: EVOLUȚIE. Washington, Viena, Beijing, Madrid, Praga, sunt doar o parte din locațiile internaționale a evenimentelor noastre. În România, ne bucurăm să fim prezenți alături de partenerii noștri de la Serile Filmului Românesc, la Iași (premiera filmului în afara Bucureștiului), dar și la festivalul de film de la Râșnov, la Timișoara, Târgu Mureș, Galați, Arad, etc. Suntem deschiși tuturor sugestiilor și suntem gata să ducem acest film oriunde publicul îl dorește. Mai ales că suntem și într-un parteneriat cu asociația ARTIS, co-organizând Centenarul Filmului Românesc.
AGERPRES se întoarce la Iași, de care este foarte legat în ultimii ani. În cadrul Serilor Filmului Românesc, la categoria Documentar AGERPRES, ce povești vor vedea ieșenii? Parteneriatul foarte bun cu SFR durează deja de ani buni, evoluând constant. Este un bun exemplu pentru ceea ce menționam mai devreme, apropo de faptul că pentru mine este foarte important ca AGERPRES să crească împreună cu partenerii săi. Anul acesta, vom fi acolo cu filmul nostru documentar produs special pentru Centenar, Marea Unire: România la 100 de ani, dar și cu expoziția noastră de fotografie România: EVOLUȚIE. Acest mix de film și fotografie reprezintă de fapt un eveniment complet în sine, pentru că ne ajută să aducem în fața publicului o imagine coerentă a istoriei, dar și a evoluției României din ultima sută de ani. Pentru că trebuie să cunoaștem și să recunoaștem că țara noastră a evoluat mult, fie că ne referim la ultima sută de ani, fie că ne referim la perioada ce a urmat Revoluției din 1989. Iar fotografiile și filmul documentar pe care le prezentăm în acest an stau drept mărturie inconstestabilă.
Cum arată viitorul copiilor dvs. în România? Aveți încredere că e o țară bună pentru ei? În ce măsură da sau nu?
Cred că fără a avea încredere în viitorul nostru și al copiilor noștri în România nu am putea avea forța de a continua în sprijinul procesului de evoluție pe care trebuie să îl traverseze țara noastră. Deci da, am încredere într-un viitor mai bun, pentru că văd în jurul meu și alți oameni interesați de acest viitor comun. Iar presa liberă, de calitate, prin evoluția ei, trebuie să fie un pilon de baza al societății democratice românești. Iar asta înseamnă, de fapt, că lucrăm la un viitor mai bun pentru copiii tuturor românilor.
Care ar fi principiile etice pe care niciun jurnalist de astăzi, chiar dacă este în viteză, n-ar trebui să le uite?
Acuratețea, onestitatea și echidistanța ar trebui să fie principalele atribute al oricărei știri, în acest context dificil în care presa de calitate este amenințată tot mai mult de fenomenul știrilor false. Viteza singură nu ar trebui să fie un standard, ci mai degrabă calitatea materialelor jurnalistice.
Cum sună viitorul pentru AGERPRES?
Pentru AGERPRES viitorul nu poate fi definit decât printr-un singur cuvânt: EVOLUȚIE. Constantă, strategică și, în consecință, cuantificabilă. Doar așa Agenția Națională de Presă își va putea îndeplinii misiunea sa de informare publică la cele mai înalte standarde. Doar așa AGERPRES va putea fi în continuare un partener de încredere pentru presa română și internațională, așa cum este în acest moment.
Realizat de Corina Giurgia