Ce mai înseamnă azi libertatea? Ce mai știm noi despre ea? Ce altceva decât bucuria de a sta la o terasă, în miez de zi, fără cineva care să ne bată la cap și fără limită la cardul cu care ne cumpăram cafea?
Sunt derizorii libertățile noastre, dar sunt pe atât de importante. Cât de mult contează să nu ai o rată de plătit în fiecare lună, poate chiar responsabilitatea față de un alt om, pe care să fii obligat – moral, în primul rând – să-l hrănești, să-l îmbraci, să-l educi? Nu ne referim acum decât la partea occcidentală: noi nu avem războaie cu morți întinși pe stradă, avem război cu vecinii care dau muzica prea tare și cu părinții care nu înțeleg de ce nu ne-am găsit, până la 30 de ani, un job „serios”.
Liber înseamnă să nu-ți țină șeful evidența orelor petrecute pe scaun, la birou, dacă flow-ul creativ te-a lovit la 3 dimineața și acum vrei să compensezi, și să nu te mustre nevasta că pierzi vremea pe drumuri când ai putea sta și tu cu grădinița constituită la tine-n sufragerie. Da, acea sufragerie din apartamentul mic pe care l-ai cumpărat în rate acum 5 ani, când părea că e cea mai bună idee spre calea pe care să intri în rândul lumii, demn ca la o ceremonie de oficiere a unei căsătorii.
Avem libertăți specifice, ferm derivate din obligațiile de zi cu zi, extensii ale acestora, care ne dau iluzia că am fi niște rebeli ca-n Kerouac, doar noi și o mașină cu care să străbatem țara-n patru colțuri și lumea-n patru zări.
Anca Zaharia, scriitor, traducător, redactor-șef Zile și Nopți Brașov
(Ilustrație: Diana Ioana Bobeș)
