Sunt întâmplări pe care nu le credem în stare să ni se poată întâmpla vreodată în lumea reală. Totuși, presante și atroce, ca niște presimțiri negre, încep prin a ne fascina și, ulterior, ne forțează să le localizăm, să le găsim rădăcinile, originea.
Visurile și Viitorul sunt primele teritorii asupra cărora ne vom concentra, „greblându-le” atent, ca pe niște terenuri minate. Vom scotoci mai întâi printre visuri, deoarece desfășurarea lor, previzualizată-n minte, pare a avea oarece contorsionări lipsite de logică, suprarealiste, caracteristice coșmarurilor. Însă, în pofida trudei, nu le vom găsi acolo.
Scrutarea orizontului viitor va dura mai puțin, fiindcă nu avem la îndemână instrumentele necesare. Doar vaga bănuială că ne-ar putea veni de-acolo. Dar nu vom zări nimic cert. Obosiți, vom ridica din umeri și vom abandona cercetările.
„În definitiv, întâmplă-se ce s-o întâmpla” – îți vei spune și te vei lăsa în voia lor. Și-ntr-una dintre zilele următoare, le zărești petrecându-se, copleșitor de exact, și instalându-se, precum o armată năvălitoare, în chiar viața ta. Și de-abia atunci, închizi Facebook-ul.
Deși lumea de-acolo nu-i cu nimic mai rea sau mai bună, mai urâtă sau mai frumoasă decât cea reală, fiindcă, în ultimă instanță, este aceeași, chiar dacă pitită în spatele vreunui nume fals. Doar că ai avut tu ghinionul unei întâlniri de rău augur.
