Zile și Nopți a realizat recenzia sub anonimat și a achitat integral nota de plată.
Am fost la Ivan Pescar și am savurat pește ca-n Deltă
De la arhitectul Teodor Frolu și de la campionul Ivan Patzaichin știu că Ivan Pescar e numele unei păsărele, n-are legătură, așa cum credeam, cu prenumele fostei glorii a sportului românesc.
Dar e un nume foarte potrivit pentru restaurantul pescăresc, fală a Deltei, care are de curând și un amplasament dâmbovițean, pe Uranus 150, la The Ark. Înainte să dau mâna cu Doru și cu Ivan, am fost însă la restaurantul Ivan Pescar, alături de prieteni, și m-am îndestulat împărătește.
Auzisem un rafinat cunoscător că se dă în vânt după sarmalele cu pește de aici. Aveam să descopăr că în acest nou restaurant bucureștean sunt atâtea alte preparate culinare care nu sunt doar niște porții de mâncare respectând rețete tradiționale, făcute de niște oameni obsedați de acuratețe gastronomică, de la ardeii umpluți cu carne de pește și pârjoalele lipovenești la produse cu sonorități aparte: storceag, malasolcă, scordolea.
Prietenul de care v-am pomenit mi-a recomandat și ce să aleg la felul doi, după ce la antreu am gustat și savurat delicii piscicole de pe unul din platourile restaurantului.
Prin urmare, m-am oprit la picancă, mâncărica aceea căzăcească recomandată cândva de Radu Anton Roman, și bine am făcut. Picanca, prieteni, este acea desăvârșire a gătitului lent care are calitatea de a se topi în gură nu înainte de a dezmierda simțurile.
Pe scurt, nu e un fel de mâncare, ci un drum inițiatic. Probabil, una dintre cele mai bune lucruri care merită pescuitepentru a fi apoi transformate în ceva inefabil, gustos și memorabil.
Recomandari de Horia Ghibutiu, Freelance journalist, horiaghibutiu.ro
Platou Ivan Pescar (selecție de salată cu icre de știucă, batog de crap argintiu, pastramă de crap argintiu, sardeluță marinată în ulei, legume) – 55 lei.
Picancă de știucă (file de știucă la grătar, ardei, roșii, usturoi, ardei iute, ulei de floarea soarelui, oțet de vin, sare și piper) – 30 lei.