Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 23/03/2018
Arhiva Zile si Nopti

A început Fishing & Hunting Expo 2018

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii A început Fishing & Hunting Expo 2018 Share A început Fishing & Hunting Expo 2018


Cea mai mare expoziție dedicată pasionaților de pescuit, vânătoare și outdoor din România, Fishing & Hunting Expo își va redeschide porțile pentru ediția a treia în perioada 22-25 martie 2018, în cadrul Complexului Expozițional Romexpo, Pavilionul Central.

În cadrul aceleiași expoziții consacrate va avea loc prima ediție a festivalului culinar FishFest, un adevărat festin culinar pe bază de pește și fructe de mare, dar și concerte live explozive:  Ionel Tudorache, Nea Vasile și taraful de la Mârșa, Camioane în Mulțime, Proconsul și Nightlosers. Cunoscuții  Zoltán Andrejszky, realizatorul seriei de emisiuni Bucătăria iubitorilor de pește și Tamas Csejtei, de la Bucătăria vânătorului, două emisiuni foarte apreciate la postul Fishing& Hunting Channel, vin la expoziție să prepare o rețetă specială de chifteluțe din somn, pe care o să le ofere gratuit vizitatorilor.

F&H Expo, care este organizată de The Fishing& Hunting Channel, a demonstrat încă de la prima ediție, unde a adunat peste 13.000 vizitatori, că este una dintre cele mai importante expoziții de profil din România, cu participare internațională de cel mai înalt nivel. De aceea, anul acesta Fishing & Hunting Expo se desfășoară pe o suprafață de peste 11,500 mp, în care se vor regăsi scenă pentru prezentări, restaurante, simulatoare de vânătoare și pescuit, cea mai mare piscină pentru demonstrații de spinning, loc de joacă pentru copii, spații destinate pentru socializare. Pescarii, vânătorii sau iubitorii de activități outdoor pot găsi în cadrul F&H Expo echipamente, accesorii și îmbrăcăminte pentru pescuit, armament, muniție și îmbrăcăminte de vânătoare, bărci, caiace și alte tipuri de ambarcațiuni, asociații de pescari și cluburi de pescuit sportive, ghizi de pescuit și vânătoare, bălți, lacuri sau alte destinații de pescuit și vânătoare, pensiuni din destinațiile de pescuit sportiv din România și nu numai.

În cadrul F&H Expo se vor organiza workshop-uri de pescuit prezentate de unii dintre cei mai titrați pescari din România alături de invitați-surpriză de peste hotare și presărate cu momente spectaculoase de șoimărit, dar și defilare cu dresaj canin specific.

Programul de vizitare este de joi până sâmbătă între orele 10:00 și 22:00, duminica între 10:00 și 15:00. Biletele au prețurile de 15 lei (pentru copii între 7 și 14 ani și pensionari) și 30 lei pentru restul vizitatorilor. De la ora 18:00, intrarea vizitatorilor la concertele live din cadrul FishFest este liberă. Primii 1.000 de vizitatori din fiecare zi care au plătit un bilet întreg vor primi un pachet promoțional constând într-o șapcă și o revistă. Biletele pot fi achiziționate și prin rețeaua www.iabilet.ro, unde există mai multe variante de abonamente disponibile exclusiv online.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută