Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 20/02/2018
Arhiva Zile si Nopti

Laborator 2.0

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Laborator 2.0 Share Laborator 2.0


 „Laborator 2.0“ este organizat de către Eventera, în parteneriat cu Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi, evenimentul urmând să se desfăşoare în sala de expoziţii temporare a Muzeului Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Pro­copiu“.

Astfel, cei mici pot intra în contact cu ştiinţa prin intermediul unor experimente interactive. Grupurile de elevi sunt aşteptate din oră în oră, în intervalul 10.00-17.00, de marţi până duminică pe perioada în care expoziţia este deschisă. Copiii pot vizita zona de biologie, unde este prezentată funcţionarea organelor de simţ. De asemenea, pe baza unei instalaţii interactive, elevii vor afla cum funcţionează creierul.

Totodată, copiii pot vedea cum văd oamenii cu defecte de vedere, dar vor putea privi şi prin ochii unei pisici sau chiar ai unei albine. De asemenea, elevii îşi pot testa simţul tactil prin intermediul unei cutii senzoriale, dar şi pe cel olfactiv sau auditiv. În zona destinată fizicii, copiii vor alfla despre fenomenele optice şi acustice, despre undele electromagnetice şi vor participa la diferite experimente care să le explice fenomenele optice. Un tur ghidat durează aproximativ 60 de minute, iar tururile se desfăşoară din oră în oră.

Preţul unui bilet este de 15 lei de persoană. Pentru rezervări poate fi apelat numărul 0766.704.668

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută