Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 15/02/2018
Arhiva Zile si Nopti

CE NE PLACE vs. CE NU NE PLACE la CFR Călători

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii CE NE PLACE vs. CE NU NE PLACE la CFR Călători Share CE NE PLACE vs. CE NU NE PLACE la CFR Călători


CE NE PLACE

Ne place că încă mai circulă trenuri prin Sibiu. Fără glumă, la cât de prost arată și merge CFR-ul în ultimii ani, de la trenuri deraiate, la întârzieri cu orele, bani la ”nașul” și frig în vagoane, chiar este o minune că societatea mai funcționează și trenurile încă mai circulă.

Ne place că nu doar că subzistă pe piață, dar CFR mai face și investiții la Sibiu. Dacă nu credeți mergeți să vedeți pasajul care trece pe sub liniile de cale ferată din gara Sibiu. Știu că nu prea pare, dar a fost modernizat de curând, adică acum un an, doi. Umezeala și infiltrațiile de apă au apărut pe urmă, după modernizare.

Ne place că vrei să faci naveta de la Săliște până la Sibiu, chiar ai un tren cu două vagoane care merge zilnic pe ruta aceasta. Dacă vrei să mergi până la Brașov, cu chiu, cu vai, găsești un tren în care să te urci. La fel și înspre Râmnicu Vâlcea. Concluzia: Mai devreme sau mai târziu ajungi!

Ne place că CFR Călători a anunțat de curând că renunța la câteva sute de trenuri, de navetiști majoritatea, din toată țara. Și nici măcar unul nu este de pe o rută care include Sibiul. Asta ne demonstrează că sibienii nu merg cu ”nașul” ori că traseele de prin zona noastră sunt rentabile.

Nu în ultimul rând, ne place că CFR Călători face un minim efort de a se adapta la vremurile noastre și schimbă mersul trenurilor iarna și vara. Adică introduce vestitele ”Trenuri ale zăpezii” sau ”Trenurile soarelui”, care de bine, de rău, leagă Sibiul stațiunile de pe Valea Prahovei și de Constanța. Repet, nu luăm în discuție câte zile faci până la destinație.

 

NU NE PLACE

Am putea spune că nu ne place că nu ne place mizeria din Gara Sibiu, chiștocurile de țigară aruncate pe jos, geamurile sparte, barurile pline de dubioși sau pereții mâzgăliți. Dar adevărul este că suntem atât de obișnuiți cu această imagine deprimantă încât nu prea cunoaștem alternativă. Să ridice mâna sus cine a pus piciorul într-o gară modernă și civilizată în România, nu prin țări străine.

La fel, am putea spune că prin trenurile CFR Călători este cam mizerie, că nu prea miroase plăcut sau că iarna este frig. Dar adevărul este că mizerie facem tot noi, călătorii, că nu mănâncă ”nașul” semințe pe culoar și nici nu-și pune picioarele pe scaunele din față. Situația este de așa natură pentru că ăștia suntem noi, toți, în ansamblu.

Nu ne place că în România n-a mai fost văzut un tren care să respecte programul de la Marea Unire. Evident că asta-i o exagerare, însă e mult mai ușor să numeri întârzierile trenurilor dintr-o zi obișnuită decât să găsești vreo garnitură care ajunge la timp. Un exemplu de cât de profesioniști sunt angajații CFR și cât de atent e managementul.

Dacă nu știați, aflați că în data de 16 februarie angajații CFR Călători afiliați la diferite sindicate au anunțat un mare miting de protest valabil pentru nemulțumirile din toată țara. Nu, nu nemulțumirile călătorilor, nu înțelegeți greșit! Ci, fiți atenți aici temă, lozinca mitingului este: “Să stârpim jaful din Unitățile Feroviare de Stat”. Că doar călătorii sunt puși pe jaf, nu tot ei!

În încheiere vă mai spunem o știre. ” CFR Călători a vândut bilete cu loc într-un vagon-fantomă. Situație fără precedent, creată de CFR Călători, după ce trenul IR 1582, pe ruta Constanța-București Nord, cu plecare în data de 21 ianuarie, la ora 13.00, a rămas în mod inexplicabil, pentru călători, fără unul dintre vagoane”.

Foto: Turnul Sfatului

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută