Începutul lunii februarie e mai plin de evenimente decât ne așteptam, astfel că alegerile sunt greu de făcut. Sâmbătă de pe la 9 seara avem concert Blue Noise (trupă a cappella solidă, cu Elena Moroșanu și Ana-Cristina Leonte în componență) în Clubul Țăranului Român. Miercuri, pe 7 februarie, sala Elvire Popesco a Institutului Francez din București va găzdui un recital susținut de pianistul român (stabilit de multă vreme la New York) Lucian Ban alături de clarinetistul și saxofonistul Alex Simu, într-un program dedicat unuia dintre cei mai importanți clarinetiști din jazzul modern, Jimmy Giuffre. Facem un salt înapoi în timp și punctăm concertul pe care trupa RoadkillSoda îl va susține vineri, pe 2 februarie, în J’ai Bistrot. Tot pe la 9 seara. Catedrala Sfântul Iosif va fi, pe 4 februarie, locul care va găzdui un concert de orgă și vioară susținut de organistul Eduard Antal și violonistul Kasinadhuni Avadhut, recital ce va include lucrări de D. Buxtehude și J.S. Bach. Recitalul este programat pentru ora 19.30 și intrarea este liberă.
Unul dintre cele mai importante evenimente muzicale ale săptămânii va avea loc duminică, 4 februarie, când grupul american Algiers va poposi în Club Control pentru un concert ce nu trebuie ratat. Deși trupa s-a înființat oficial la Londra, Franklin Fisher (voce și chitară), Lee Tesche (chitară) și Ryan Mahan (bas) sunt originari din Atlanta, Georgia, unde s-au cunoscut și au început să cânte de la o vârstă fragedă. Vă așteaptă un mix amețitor de activism politic și social pe linii gospel, electro, post rock și punk.