Auzisem la un moment dat o vorbă, ceva despre „dacă te uiți numai la copaci nu mai vezi pădurea” sau viceversa. Nu mai știu exact cum venea vorba, nici nu știu clar dacă e într-adevăr o vorbă sau doar o perlă relativ inteligentă scoasă de-un prieten după un pahar prea mult. În fine, esența ei, așa cum a înțeles-o eu, e că dacă te concentrezi prea tare pe-o perspectivă riști s-o pierzi pe cealaltă.
Și ajung să cred că fix așa se întâmplă. Chestia asta mi se pare cea mai evidentă la job, când ești atât de concentrat să-ți faci treaba, să termini fiecare pas și să predai naibii proiectul la final că pierzi imaginea de ansamblu. În fond, ce naiba faci?! Desigur, sunt și alții care gândesc fix pe dos: au viziunea completă, dar nu pot vedea pașii care o compun. Nu știu cum e mai bine, dar știu exact că nicio variantă nu-mi surâde.
E trist; te face să trăiești de pe azi pe mâine, fără să-ți mai acorzi un răgaz să-ți construiești un vis îndepărtat, pe care la un moment dat să-l faci realitate. Sau, mai rău, ajungi în situația în care nu te mai bucuri deloc de lucrurile pe care le faci, pentru că atenția la detaliu îți zice că totul trebuie să iasă perfect. Și atunci, mai ai de ce să te bucuri?
C. M.
