Două categorii de bilete aproape epuizate!
Biletele de la categoria VIP (350 lei) și cele de la categoria V (100 lei) pentru spectacolul Lord of the Dance – Dangerous Games din 13 aprilie de la Sala Palatului sunt aproape epuizate, numărul biletelor rămase disponibile fiind foarte mic!
Acestea pot fi achiziționate online, de pe MyTicket.ro, eventix.ro și caseria Sălii Palatului. Echipa celor mai îndrăgiți dansatori din lume își propune să ofere publicului bucureștean o experiență unică, printr-o coregrafie inovatoare și o producție elaborată, extrem de bine adaptată noilor tehnologii, spectacolul fiind susținut de Guinness, în calitate de partener oficial.
Deși mai sunt peste 2 luni până la eveniment, peste jumătate din capacitatea Sălii Palatului a fost deja vândută, organizatorii aproximând că spectacolul va fi sold-out cu mult înainte de data evenimentului.
“Dangerous Games” este o spectaculoasă punere în scenă a unei bine-cunoscute și iubite capodopere, Michael Flatley fiind coregraful și regizorul proiectului, în timp ce Gerard Fahy s-a ocupat de producția muzicală.
Show-ul a avut premieră în 2014 la London Palladium, culminând și cu aniversarea celor 20 de ani de când Flatley a devenit o senzație internațională.
După acest moment a urmat un turneu mondial, cu reprezentații ce au avut loc cu sala închisă în țări precum Canada, Irlanda, Germania, Germania, Australia și, bineînțeles, România.
Odată cu acest spectacol, Flatley și-a mai împlinit un vis: a debutat pe Broadway, unde timp de 8 săptămâni a impresionat și emoționat mii de oameni, atât prin intermediul dansului, cât și prin intermediul unor producții mult mai grandioase.
Lord of the Dance: Dangerous Games continuă să fie un mare success în întreaga lume, având un mix surprinzător de dans și muzică, de contemporan și tradițional, toate construite sub umbrela talentului și a pasiunii pentru artă.
Pentru acest show au fost păstrate câteva numele celebre din “Lord of the Dance”, dar producția este reîmprospătată de proiecții holografice 3D, efecte speciale, roboți dansatori, acrobați de talie mondială și, bineînțeles, cea mai mare și talentată echipă de dansatori irlandezi.