Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 29/01/2018
Arhiva Zile si Nopti

Paul Dicu | Despre minte și trup (partea 1)

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Paul Dicu | Despre minte și trup (partea 1) Share Paul Dicu | Despre minte și trup (partea 1)


N-am fost niciodată un instructor foarte comod. Nu mi-am mângâiat elevii pe creștet, păcălindu-i cu vorbe dulci. Și-atunci când a trebuit să le spun ceva neplăcut, am făcut-o.

Despre „forța minții” s-a scris mult. Atât de mult și de către atât de mulți încât, pe unde te întorci, nu întâlnești decât sloganul că, dacă mintea vrea, poți face orice. Pe cât de adevărat, pe atât de fals. De ce este adevărat știm, n-o să vorbesc despre asta acum.

" "

Din păcate însă, întâlnim nenumărate cărți și filme care ne învață că trebuie doar să gândim pozitiv și lucrurile se rezolvă. Chiar și eu sunt întrebat: „nu-i așa că, de la un anumit nivel, nici nu mai funcționezi pe bază de fizic, ci doar creierul lucrează?”. Dragii mei, hai să ne lămurim. Corpul uman este asemena unei baterii. Dacă are resurse, dă curent, dacă nu, nu.

În momentul în care nu mai ai benzină în rezervor, nu mai pornește motorul oricâte gânduri pozitive ai avea tu. Să fim foarte bine înțeleți, nu vreau să minimalizez rolul mentalului. Dimpotrivă, eu sunt primul care știe ce înseamnă asta.

În arta marțială, ca să dau cel mai la îndemână exemplu, n-ai ce căuta dacă n-ai o forță mentală corespunzătoare. La fel și în cursele de anduranță. Vreau doar să atrag atenția asupra faptului că, în lipsa unui antrenament fizic serios și invaziv, creierul singur nu te va ajuta să treci linia de finiș.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută