Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 01/11/2017
Arhiva Zile si Nopti

Ziua în care m-am închinat lui Droga

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Ziua în care m-am închinat lui Droga Share Ziua în care m-am închinat lui Droga


Dacă până-n liceu aveam pretenția că sunt deșteapta clasei, când am dat de băieții ăia de la mate-info, clasa de olimpici, m-am calmat. Eram doar o tipă isteață, știți voi, genul ăla descurcăreață cu sclipiri ici colo. Nici vreo Angelina Jolie n-am fost, că poate mi-ar fi mers și altfel, așa că nu mi-a rămas decât să muncesc. La naiba.

Revenind la ăia deștepți de la mama lor, îi vezi, îi știi, îi miroși. Ai vrea să faci 3 tumbe, să mânânci pietre și să te freci cu usturoi pe la ochi, poate, poate, iarba e mai verde pe la ei. Și așa e. Doar c-am respirat același aer cu el și m-am simțit pe jumătate mai deșteaptă. Vorbesc despre David Droga, desigur. Acest om care la 26 de ani devenea director regional de creație în Singapore, iar până la ora actuală are peste 200 de campanii premiate cu Gold la Cannes. Goldeanu. Bling-bling.

Nu sunt un geniu, dar parcă îmi intrase creierul în fibrilații. Eram la o conferință, omul relaxat, în teneși și cămașă, tocmai ce primise absolutul în publicitate: The Lion of St. Marks. Mie deja îmi crescuse pulsul. Știți momentele alea în care trebuie neapărat să faci ceva. Aia e! Și-am început să mă gândesc la tot felul de scenarii. Eram la balconul amfiteatrului, iar el vorbea despre elementul surpriză în creativitate. Despre acel “disruptive” pe care au impresia creativii că-l stăpânesc.

Și parcă eram într-un film de acțiune, el povestea pe fundal și eu derulam în capul meu scena în care mă aruncam pe scenă și aterizez pe burtă. Mă ridic, îmi trec mâna prin păr și-l întreb: A fost suficient de disruptive pentru tine?

Iar în secunda următoare îmi dau seama că nu e suficient și mă agit pe scaun și îmi vine să mă dau cu capul de scaunul din față gândindu-mă ce proastă am fost că n-am adus un banner de acasă, d-ăla pe care scrie: David, pliz, can I be in the aftermovie?

Nici asta n-a mers, adică deși în capul meu se derulau atâtea scenarii, adevărul e că uitându-mă în urmă, trebuia să mă fi ridicat în picioare și să urlu cât mă țin plămânii: David, I love you. Can I have a word with you?

Dar n-am făcut nici asta. Poate la anul. Mă auzi?

M

 

Autor: Mirela Podea

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută