Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 27/10/2017
Arhiva Zile si Nopti

Recenzie pe bune | Beauty Food, Jean Louis Calderon 34

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Recenzie pe bune | Beauty Food, Jean Louis Calderon 34 Share Recenzie pe bune | Beauty Food, Jean Louis Calderon 34


Restaurante București

Zile și Nopți a realizat recenzia sub anonimat și a achitat integral nota de plată.

Merită, mai ales pentru bere

Un grup de tineri care savurau beri evident artizanale la masa de afară m-a determinat să intru în Beauty Food. Spațiul simpatic pe Jean Louis Calderon s-a dovedit a fi unul foarte cool, un soi de hub de șpritz în care te vezi seara cu prietenii și unde poți sta și pentru cină, dacă te-ai întins prea mult cu alcoolul.

Există chiar și o mica terasă interioară, probabil vreo 3-4 mese la aer, soluție salvatoare mai ales pentru fumători. Fiind prânz, nu era cine știe ce aglomerație, semn că locul e bifat mai ales pentru cafea / suc / alcool, dar lista de bucate de pe perete m-a convins să rămân.

Bine, și faptul că, pe alt perete, se promiteau călătorului însetat multe beri artizanale cu nume care mai de care mai haioase sau inspirate. Toate de la Ground Zero, unul dintre producătorii autohtoni cei mai nou-veniți în industrie, în același timp cu una dintre cele mai rapide ascensiuni în materie de popularitate.

Am luat un stout la draft, foarte interesant, cremos și tare, fiincă refuzasem port-drapelul mărcii – Morning Glory, pe care-l știam de la o degustare precedentă. Din câte știu, oamenii ăștia fac doar IPA, nu găsiți aici lager sau pils, așa că mergeți pregătiți pentru beri aromate și cu foarte mult hamei la origini. Și foarte bune! Mâncarea a fost decentă – cartofi copți în untură de rață, cu sos de maioneză cu hrean (buni, dar puțin prea sărați), plus vită Burguignon (cu sos de vin roșu, legume și ciuperci) flancată de o alivancă sărată (un soi de turtă din mămăligă cu brânză). Bună și ea!

Beauty Food se găsește pe strada Jean Louis Calderon la numărul 34, iar locul oferă mâncare bună, prețuri decente și atmosferă foarte plăcută.

Deși bucătăria nu suferă, punctul forte al locului este, indiscutabil, oferta de bere artizanală.

 

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută