Șiiiiiiii a venit din nou momentul acela preferat al anului! Nu, nu e Crăciunul. Sau, cel puțin, nu pentru iubitorii de animații, ilustrații și benzi desenate. Festivalul Anim’est a ajuns la o onorabilă ediție cu numărul 12, numita „The Comics Edition” și, ca în fiecare an, aduce pentru public pe marile ecrane o paletă amplă de producții, de la cele mai relevante animații ale momentului până la scurt metraje indie sau programul Minimest de „desene animate”, dedicat celor mici.
Ce e de văzut? Tot, desigur, dacă există abonamentul din dotare și suficient timp la dispoziție. Ce nu trebuie ratat dacă timpul e limitat, așa cum e pentru mulți dintre noi? Vedeți cu câteva rânduri mai jos lista de must see.
- Proiecția de deschidere: Loving Vincent
Având la bază viața și moartea stranie a unuia din cei mai apreciați artiști moderni, filmul a obținut, printre altele, Premiul Publicului la Festivalul de la Annecy anul acesta. Loving Vincent aduce pe ecran universul vizual de neconfundat al lui Vincent Van Gogh. Partea inedită constă în faptul că fiecare cadru a fost pictat individual în stilul vizual al artistului. A lot of work!
- Persepolis
Dacă nu l-ați văzut din 2007 până acum, trebuie! O capodoperă realizată după romanul grafic cu același nume, producția prezintă povestea autobiografică a ilustratoarei Marjane Satrapi în Iranul post-revoluționar, copilăria marcată de schimbări politico-sociale de amploare. și plecarea ei la studii în Viena la vârsta adolescenței.
- Trilogia Ghost in the Shell
Devenit deja un cult classic, animațiile sunt bazate pe seriile seinen manga cu același nume și spun o poveste devenită din ce în ce mai relevantă în contextul tehnologic actual, abordând teme precum transhumanismul, cyberterorismul, probleme etice legate de esenţa umană şi inteligenţa artificială.
- Special features: Trippy & Creepy Animation Night
Michael Helmerhorst, curatorul și gazda nopții de animații bizare și neconvenționale – Trippy Animation Night – vine cu un show proaspăt, menit să scoată publicul din zona de confort. O selecție de animații fast & furious, videoclipuri psihedelice și reclame șocante, culese din arhive rare sau adunate de pe generosul YouTube, vor umple un program de două ore destinat exclusiv publicului cu vârsta de peste 18 ani.
Pe de altă parte, la Creepy Animation Night, unul dintre cele mai de succes evenimente din agenda Anim’est, oferă publicului acces la cea mai întunecată latură a animației va fi precedată de un performance semnat DIOSA, un proiect unic în peisajul autohton, inițiat de compozitoarea și dirijoarea Simona Strungaru.
- GOPO Reanimation @ Anim’est 2017
La aniversarea a 60 de ani de la Palme d’Or-ul primit de Ion Popescu Gopo la Festivalul de film de la Cannes, îi aducem opera în atenţia publicului nostru printr-o selecţie de scurtmetraje animate premiate la Cannes, care, pe de o parte contextualizează opera lui Gopo, arată că ea e perfect valabilă calitativ, iar pe de altă parte îi plasează opera în contextul evoluţiei curentelor, a stilurilor şi a tehnicilor în animaţia mondială.
- Riduri | Arrugas | Wrinkles
O animație spaniolă excepțională, văzută prima oară tot în cadrul Anim’est în 2012, este o poveste extrem de înduioșătoare tocmai prin realitatea tragică, dar tandră în același timp, a unui azil de bătrâni, unde doi domni în vârstă se împrietenesc și se susțin reciproc în lupta cu degradarea fizică și mentală.
Autor: Sorana Enoiu