Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 29/09/2017
Arhiva Zile si Nopti

Paul Vinicius | Halouri & Holograme (XLI)

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Paul Vinicius | Halouri & Holograme (XLI) Share Paul Vinicius | Halouri & Holograme (XLI)


Din punctul meu de vedere, cel mai comod mijloc de transport rămâne trenul, mai ales dacă, fumător fiind, te-nțelegi cu nașul. Adică, să nu stai țintuit într-un scaun, să te poți mișca în voie, să te poți întinde.

Desigur că asta mai depinde și de numărul și felul celor cu care te nimerești în compartiment. În plus, mai poți schimba o vorbă. Nu prea multe, fiindcă aia ar fi deja plictiseală. Îmi amintesc cu foarte mult drag de acel drum, de-acum vreo cinci ani. În compartiment n-a mai intrat decât un domn în vârstă, cu o privire răvășită.

Purta un papion roz care m-a făcut să mă gândesc la lucruri delicate. Primul lucru pe care l-a făcut, de cum a intrat, a fost să-și lase capul în mâini și să murmure, de-abia auzit Ah, Ploieștiule, Ploieștiule… Nu știu de ce, dar m-am simțit dator să comentez: Presupun că vă referiți la orașul cu același nume, domnule.

Egzact la el mă refeream, domnule!, s-a însuflețit el, după care a tăcut, demn. Eu mă deplasam, de fapt, la Sinaia. Însă după ce că mă băgase deja la idei, cu vreo zece de minute înainte de Ploiești, domnul cu papion a mai suspinat o dată, de data asta sfâșietor, ca un zbor alb de porumbei, Ah, Ploiești, Ploiești!, încât n-am mai simțit nevoia să stric ecoul. Ba chiar am coborât amândoi la Ploiești. Iată ce-nseamnă empatia – mi-am zis –, cumpărându-mi un nou bilet, până la Sinaia.

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.