Un popas necesar
În urmă cu câțiva ani, descopeream întâmplător acest mic restaurant de familie aflat pe malul sârbesc al Dunării, exact înainte de cetatea de la Golubac. Plecasem către o partidă de pescuit în Bosnia și ne răzbise foamea cu multe ore înainte, dar refuzasem să oprim la celebra Tavernă a Sârbului de la Porțile de Fier, fiindcă locul ăla a devenit unul scump și cu mâncare proastă, în general. La Stil am oprit fiindcă văzusem multe mașini în parcare și, odată coborâți din mașină, ne-a lovit în nări un delicios miros de pește prăjit. Descoperisem atunci un loc foarte simpatic, cu o afacere ținută de o familie tipică din Banatul Sârbesc, unde mai toată lumea o rupe binișor pe românește și unde, orice ai comanda, ajungi să-ți lingi degetele (la propriu!). Borșul roșu de pește e renumit, la fel platourile cu șalau și legume, dar am încercat și grătarele sau varza cu cârnați, totul la superlativ. La ultima vizită, am comandat eternal borș de pește – cu zeamă roșie și puțin picant, cu boia de ardei iute, dar nu la nivelul de iuțeală preferat de unguri. Făcut cu mai multe tipuri de pește, în care predomină somnul, borșul e o combinație strălucitoare de dulce, acrișor și picant, cu un after-taste care-ți stăruie pe cerul gurii. Porțiile sunt mari, iar pâinea făcută în casă e absolut delicioasă. Bineînțeles, mămăliga din mălai grunjos și mixt (alb și galben) și care însoțește peștele prăjit sau varza călită este excelentă, la rândul ei. Un pe care vă recomand să nu-l ratați, dacă treceți pe acolo în drum spre Belgrad.
Familia care deține restaurantul oferă și cazare la prețuri foarte bune într-un mic motel aflat chiar deasupra restaurantului.
Serviciile sunt foarte bune și prețurile cu adevărat incredibile, cam la jumătatea celor cu care sunteți obișnuiți în restaurantele mediocre din România.
