Verde-n verde, roș în roș, drumu-i bun din moși-strămoși. Una dintre regulile de navigație pe mare, noaptea. Un set de reguli, combinații de lumini roșii, verzi, albe, galbene, ne fac să găsim drumul corect și să nu ne ciocnim cu alte nave. Să știe fiecare unde se îndreaptă și să nu-l calce pe celălalt pe bombeuri. La fiecare intrare în port, roșul e în stânga, verdele în dreapta. Un cod simplu, onest. Uneori mă gândesc că dacă am găsi și-n viață codul ăsta, n-am mai rătăci năuci, dându-ne cu capul de toți pereții, ne-am privi luminile reciproc și am ști prin ce parte s-o luăm. Prea multe bărci fără direcție, prea multe lumini stinse, prea multe porturi fără faruri, sau cu lumini inversate, ca după o manevră parșivă a unui paznic de far beat. Cred că dacă fiecare am ști să conducem o barcă, ne-am orienta mai ușor în pustiul ăsta al vieții grăbite, năuce, plină de obiective fără sens. Am ști că roșul e mereu în stânga, în partea inimii, și că acolo va rămâne, spre bunul mers. Am ști că mereu stai cu fața la prova, fiindcă doar așa vei afla de unde bate vântul. Altfel, velele tale vor flutura buimace, fără să știe încotro să te ducă. N-am avea nevoie de țărmuri iluzorii, iar fata-morgana ar muri de ciudă, văzând că nimeni nu-i mai cade în capcană. Verde-n verde, roș în roș, drumu-i bun din moși-strămoși.
