Vezi Teatru de Animaţie: Regele Mincinoşilor
“Omul, cât o să existe, are nevoie de poveşti, că autorul e Creangă, Andersen, Perrault sau fiecare dintre noi, poveştile sunt pentru toate lumea. Eu fac spectacole pentru întreaga familie, pentru că eu cred că familia merită o poveste. De data asta se numeşte “Regele mincinoşilor”. Dacă spectatorul reuşeşte să plece acasă cu minima moralia via Andrei Pleşu, dacă pleacă acasă cu un pic de emoţie, cu un cântec, cu o propoziţie sau cu o replică, în viaţă, poate imediat sau poate puţin mai târziu, spectacolul ăsta s-ar putea să lase şi ceva urme în mintea şi sufletul său, fie că are şase ani, 12 ani, 40 sau 70 de ani”, a declarat regizorul Gheorghe Balint.
17 septembrie, ora 11.00, Teatrul Bacovia
Vezi Teatru de animație: Aladin
Spectacolul Aladin este o adaptare după cunoscutul basm arab O mie şi una de nopţi, pusă în scenă de regizorul băcăuan Gheorghe Balint.
Spectacolul Aladin a obţinut în anul 2014 Premiul „Pentru complexitatea imaginii şi interpretării scenice”, la cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi „Sub căciula lui Guguţă”, organizat de Teatrul Municipal „Guguţă”, din Chişinău.
24 septembrie, ora 11.00, Teatrul Bacovia
Vezi Știu că nu asta vrei să auzi, după Carmen Dominte
DENISE ABABEI, Știu că nu asta vrei să auzi, după Carmen Dominte, regia Irina Crăiță-Mândră, Teatrul Municipal Bacovia, Bacău.
Știu că nu asta vrei să auzi imaginează povestea maturizării unei adolescente în perioada ultimilor ani ai regimului comunist din România.
Zilele bulversante ale revoluției din ’89 o surprind în momentul mult-așteptatei reîntâlniri cu tatăl ei.
Știu că nu asta vrei să auzi, de Carmen Dominte, cu Denise Ababei, regie: Irina Crăiță-Mândră, scenografie: Cezarina Iulia Popescu, fotografii: Viorel Cojan. Durată: 55 min
24 septembrie, ora 19.00, Teatrul Bacovia