Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 21/07/2017
Arhiva Zile si Nopti

”Noul val” de Ciprian Ciocan

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii ”Noul val” de Ciprian Ciocan Share ”Noul val” de Ciprian Ciocan


E mișto să vezi cum organizatorii de evenimente din Sibiu par să fie într-o continuă competiție, nu atât între ei, cât mai degrabă aș spune, cu ei înșiși.

Dacă platforma Capitală Culturală 2017 a fost construită pe evenimente „fanion” ca FITS, ASTRA Film sau Festivalul Internațional de Jazz, în ultimii ani Sibiul vede evoluția unei noi generații de evenimente și concepte, care vin mai degrabă dinspre spațiul privat, decât dinspre instituțiile publice, chiar dacă, trebuie spus Primăria Sibiu a avut intuiția să sprijine financiar și logistic multe din aceste proiecte și chiar dacă încă se vede o diferență de “greutate” în acest sprijin.

Oameni tineri și pasionați de ce fac, își asuma  misiunea de a împrospăta fața culturii orașului nostru, mult prea predispus altfel să cadă în autoadmirație. Mă opresc deocamdată la câteva dintre numele„noului val”: Sibiu Internațional StreetArt Festival și Sibiu Guitar Meeting – două evenimente proaspete și aș îndrăzni aproape improbabile pentru Sibiu care încep deja să acumuleze niște ediții tot mai bune în spate și să scoată publicul tânăr dintr-o oarecare amorțeală.

Mă aștept să vedem tot mai multe surprize, tot mai multe astfel de proiecte în care sibienii nu sunt doar niște spectatori apatici ci iau parte activ la evenimente; să vedem cum orașul și comunitatea nu doar consumă cultură pasiv ci devine cultură.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută