Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 23/06/2017
Arhiva Zile si Nopti

ARTmania Festival Sibiu 2017

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii ARTmania Festival Sibiu 2017 Share ARTmania Festival Sibiu 2017


Tarja, Beyond The Black, Walkways sunt noile nume confirmate la festivalul ARTmania, care va avea loc in perioada 28-29 iulie, in Piata Mare din Sibiu.

Tarja Turunen este noul nume care va urca pe scena festivalului. Soprană și pianistă finlandeză, Tarja a obținut faima internațională ca solistă a trupei Nightwish și este considerată cea mai bună voce de metal simfonic din Europa. Artista vine la Sibiu în cadrul turneului “The Shadows Show” început la finalul anului trecut pentru promovarea celor mai recente materiale, EP-ul “The Brightest Void” și albumul “The Shadows Self”.

Lacuna Coil, Devin Townsend Project, You Me at Six și Riverside au fost primele patru trupe confirmate pentru cea de-a 12-a ediție a Festivalului ARTmania, care se întoarce cu un line-up de excepție în Piața Mare din Sibiu.

Și germanii Beyond The Black au confirmat venirea la Artmania. Eroi ai rock-ului simfonic european, Beyond The Black sunt extrem de apreciați de public, fie amator sau profesionist. Lor li se alătură Walkways, vedetele noului val de rock alternativ. Trupa din Israel a devenit cunoscută pentru felul în care îmbină părțile executate în forță cu fragmentele lirice și delicate.

Simfonic, progresiv, heavy sau clasic, cea de-a 12-a ediție a festivalului promite, pe durata a două zile, concerte cu cele mai bine cotate trupe ale momentului, favoriți ai marilor festivalurilor internaționale, un mix de stiluri și genuri, care răspunde așteptărilor celor interesați, an de an, de festivalul de la Sibiu. Festivalul ARTmania se desfășoară anul acesta sub egida “Take a Stand”, o campanie de încurajare a implicării civice și a coeziunii sociale și o declarație pentru apărarea valorilor europene. Campania este o inițiativă a Yourope, asociație la care ARTmania este afiliat, alături de 90 dintre principalele festivaluri din Europa.

Una dintre cele mai tari trupe italiene de rock, cotată cu patru stele de Allmusic și nominalizată la premiile MTV, melodici, creativi și plini de forță, Lacuna Coil mizează pe o estetică gotică, atât muzicală, cât și vizuală, dar și pe armonii care pun voci în contrast sau pe riff-uri adânci de chitară.

Devin Townsend este, cel mai probabil, unul dintre cele mai interesante proiecte de pe scena rock canadiană. Aduce în scenă mult întuneric apăsător, pe care îl crestează cu zgomote bizare și îl mătură apoi, cu valuri misterioase de rock sincretic postindustrial. Jonglează cu nenumărte stiluri, de la hard rock la metalul progresiv, ambiental sau new age, face demonstrații de virtuozitate pe care, de altfel, le-a și exemplificat pe cele patru albume de lansare a proiectului său muzical.

Festivalul ARTmania reunește artiști din toate colțurile lumii, promovând schimbul intercultural într-unul dintre cele mai frumoase orașe medievale din Europa de Est – Sibiu. Cu sprijinul partenerilor săi, platforma culturală ARTmania oferă iubitorilor de artă un program cultural variat ce include concerte, expoziții, workshop-uri și alte evenimente dedicate artelor frumoase. Ediția din 2016 i-a adus pe scenă pe Katatonia, Ihsahn, Pain of Salvation și Solstafi.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută