Indiferent că e vorba despre sport, politică, religie, preferinţe in materie de dragoste, modă sau orice subiect despre care-şi poate toci tastatura şi dinţii, fără ezitare, parerologul îşi face (ne)simţită prezenţa. El nu pricepe că părerea este un drept la libera exprimare dar nicidecum o obligaţie. Şi-a uitat decența cuvintelor, simţindu-se parcă dator să tropăie silabe în legătură cu orice se întâmplă, chiar dacă el, mai ales el, habar n-are despre ce trancănește. Avem noi românii una şi bună: dacă tăceai, filosof rămâneai!
Cuvintele au viaţa lor. Totuşi, noi le aducem în existenţă. Ne aparţin precum nişte copii. Şi, ca orice părinte, ne dorim să crească frumos, transformând lumea în bine, având însemnătate pentru cei cu care se întâlnesc. Nu cred că există părinte care să se mândrească cu mârlănia odraslei.
Înainte de a rosti cuvintele, zice-se că e bine să le treci prin trei porţi: ale adevărului, trebuinţei şi bunătăţii. Ceea ce urmează să spun este adevărat? Oare e necesar să zic? Dar urmează să grăiesc ceva cu bunătate? Un exerciţiu foarte bun care necesită reîntoarcerea la Centru, astfel încât să fii permanent conştient şi stăpân pe momentul actual. Să ne revedem cu bine!
Costel Cristea,
Jurnalist muzical, event manager și DJ. Sociolog în acte. Îndrăgostit de muzică în toată splendoarea ei.
