Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 28/04/2017
Arhiva Zile si Nopti

Interviu cu Tudor Oprea

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Interviu cu Tudor Oprea Share Interviu cu Tudor Oprea


Tudor Oprea este ciclist de performanță și organizator Avrig Mountain Bike Race, eveniment ce va avea loc în primul week-end din mai.

 

Cât de importantă este Avrig Mountain Bike Race pentru iubitorii ciclismului din zona Sibiului și din țară? Cum decurg înscrierile până acum?

Suntem la a treia ediție și competiția de la Avrig a devenit deja una tradițională. Cred că este una din cele mai importante competiții ale începutului de sezon. În acest an avem din nou în programul de sâmbătă Campionatul Național de Mountain Bike Cross Country Eliminator, o probă scurtă și spectaculoasă. Apoi duminică avem ca noutate față de anii precedenți un al doilea traseu în lungime de 81km pe care se va desfășura prima etapă a Cupei Naționale XCM. Aceste aspecte sperăm să atragă mai mulți participanți și spectatori și cu siguranță vor adăuga un plus de notorietate evenimentului de la Avrig. Avem până acum ceva mai mult de 100 de concurenți înscriși și estimăm la 250 numărul celor care vor participa.

Câtă atenție ați acordat traseului și cum a fost el stabilit?

Întotdeauna acordăm o importanță deosebită traseului fiind de fapt una din specialitățile noastre. Este de fapt și unul motivele pentru care mulți participanți apreciază competițiile organizate de noi. Dacă traseul de 45 km rămâne cel de anul trecut și avem relativ puțin de amenajat, pe cel de 81 km avem mai multe zone care trebuie amenajate. Traseele urmează în mare poteci și drumuri forestiere pe care eu le folosesc pentru antrenament. Multe din ele sunt destul de puțin circulate așa că pentru a fi pregătite pentru o competiție au nevoie de amenajări pe anumite segmente.

Am văzut că promovați ciclismul și în rândul copiilor. Sunt ei atrași de acest sport?

Încercăm să facem ceva și pentru copii, deși s-ar putea ca unii din cei mai mari să nu fie prea încântați de faptul că nu avem un traseu foarte tehnic pentru ei. Asta pentru că sunt deja copii în România care se antrenează serios pentru acest sport și au dobândit deja foarte bune deprinderi tehnice. Deci cu siguranță sunt tot mai mulți copii atrași de acest sport. Concursul pentru copii de la Avrig ne dorim să fie unul pentru toate categoriile de copii care se dau cu bicicleta și probabil vom avea undeva la 100 de participanți.

Care este valoarea premiilor și cum pot asista spectatorii la competiție?

Premiile în bani și produse ajung la o valoare de aproximativ 15.000 de lei. Cei care vor să asiste la eveniment trebuie doar să vină în centrul orașului Avrig și în grădina Palatului Brukenthal pentru a putea urmări un spectacol deosebit. În funcție de câtă mișcare în aer liber vor să facă pot fie să se relaxeze la o terasă în imediata apropiere a traseului fie să se deplaseze în zone mai fierbinți de pe traseu pentru a-i încuraja pe participanți. Toate detaliile despre trasee se găsesc pe www.bikeromania.ro.

 

Interviu realizat de Ștefan Dobre

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută