Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 19/04/2017
Arhiva Zile si Nopti

Psihologia conducerii efciente Cum să înţelegem oamenii şi să-i influenţăm cu succes

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Psihologia conducerii efciente  Cum să înţelegem oamenii şi să-i influenţăm cu succes Share Psihologia conducerii efciente  Cum să înţelegem oamenii şi să-i influenţăm cu succes


Cartea a apărut la Editura All în anul 2009. Volumul face parte din seria Pocket  Business aşa că nu e de mirare că avem de-a face cu o cărticică şi nu un ditamai tratat cu care-ți poți tuna bicepşii. Poate bicepşii nu, dar creierul cu siguranță da.
La nivel de informație, cartea mi-a depăşit aşteptările: complexă, bine documentată şi organizată.
Primele impresii despre conţinut: Cartea are 127 de pagini şi e împărţită pe şapte capitole, fecare tratând câte o temă complexă:
1. Ce este Psihologia?
2. Fundamentele psihologiei şi comunicării
3. Psihologia persuasiunii
4. Cine sunt Eu? Autocunoaşterea, cel mai bun drum către mai bine
5. Cine eşti TU? (Re)cunoaşterea tipurilor psihologice umane
6. Managementul conflictelor
7. Când psihologia poate deveni „periculoasă”

Despre conţinut: Cartea mi-a plăcut, pentru că oferă exact ceea ce şi-a propus să ofere, poate chiar mai mult. E uşor de citit, informaţiile sunt foarte bine dozate, conţine sfaturi care chiar merită a fi luate în considerare, exerciţii foarte utile şi poate fi privită ca şi un curs de introducere în mai multe domenii: psihologie, comunicare, management, dar şi business.
În backstage-ul gândurilor după lectură: Cartea nu e foarte stufoasă şi are un limbaj accesibil. Totuşi, dacă vrem să reţinem anumite tehnici şi metode e recomandat să luăm notiţe şi să recitim de câteva ori pasajele pe care le considerăm a fi importante. Pe lângă acest lucru, ce mi-a plăcut mult la cartea asta e faptul că am stat mai mult pe
gânduri după ce am citit-o decât a durat să citesc toată cartea. Consider că, asta demonstrează că o carte are impact asupra ta. Atunci când perioada de interiorizare a informaţiilor ţine mai mult decât „prima înâlnire” cu ele.
Trebuie să recunosc că după titlu şi design nu mă aşteptam să citesc o carte axată atât de mult pe psihologie. Cartea de faţă e mai degrabă un curs de psihologie aplicată pentru manageri, începând cu oferirea de noţiuni elementare despre psihologie ca ştiinţă şi până la sfaturi pentru a înţelege mai bine problemele angajaţilor.
Recomand cartea pentru că nu am mai întâlnit alta până acum care să echilibreze atât de bine tratarea psihologiei la nivel de curs universitar, dar totuşi lesne de înţeles, cu informaţii practice clare pe care le poate aplica cu uşurinţă oricine şi focalizarea fină pe manageri. Cartea ar
trebui citită de fecare persoană care are sarcina de a coordona echipe şi în general care intră în contact cu mulţi oameni datorită profesiei.

Aşa că: să înţelegem oamenii şi să-i influenţăm (în direcţii pozitive) cu succes

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută