Andreea Roseti lucrează la Animal Life Sibiu și de-a lungul anilor a făcut pentru animalele fără adăpost din Sibiu mai mult decât oricine. A salvat poate mii de suflete și a îmbunătățit sute de vieți. Acum luptă din greu pentru finalizarea construcției adăpostului din Dealul Gușteriței. Și s-ar bucura de sprijinul nostru. Cum, vedeți în interviul de mai jos.
De unde sloganul ăsta cam ciudat: ”Iubește ca un animal!”?
Am căutat ceva scurt, care să ne reprezinte, să explice ceva despre animale și despre ce ne dorim noi pentru lumea de azi. Și am ajuns la concluzia că dacă am iubi atât de mult și de necondiționat ca și animalele lumea asta s-ar vindeca. Este un mesaj despre a face bine pentru ca lumea din jur să poată fi bine. Se mai leagă de asemenea foarte bine de Campania noastră de colectare 2%
Ceea ce mă duce la întrebarea evidentă: Cum vă finanțați, de unde aveți bani pentru a-i îngriji?
Finanțarea noastră vine de la oameni obișnuiți care donează hrană sau bani, din redirecționarea a 2% din impozitul pe venit – prin completarea și depunerea formularului 230 la Finanțe, din sponsorizarea unor firme care s-au convins că muncim mult și ajutăm comunitatea, din vânzarea de diverse produse de multe ori făcute de noi sau de prieteni. Este greu că trebuie să continuăm activitățile zilnice și să și construim. Acum chiar avem nevoie de fiecare leu, de fiecare mână de ajutor!
Știu că Animal Life are în construcție un adăpost pentru ei, astfel încât să poată fi preluați de pe străzi. În ce stadiu se află adăpostul?
Animal Life își cheltuie timpul, banii și energia pentru a finaliza un adăpost foarte diferit de cele tipice românești. Noi ne dorim condiții decente și un loc vizitabil în care poți să îți aduci copilul fără să pleci plângând acasă. Adăpostul va avea spații interioare și exterioare, sală de primire pentru vizitatori, cabinet veterinar. Este ridicat și închis, mai avem însă de lucru la interioare, și precum știe oricine care a construit sau renovat ceva interioarele și instalațiile sunt costisitoare. Ideea este ca animalele să stea cât mai puțin în adăpost și să își găsească repede o familie.
Cum poate veni în ajutorul un sibian care dorește să vă sprijine?
Este super simplu, tot ce trebuie să facă este să ne contacteze și să spună cum vrea să ajute: să ne ajute la curățenie, să aducă mâncare, să doneze o cutie de gresie, să transfere bani etc. Orice ajutor este apreciat și binevenit. Putem fi găsiți la tel 0723530490 între 9 și 17 pe Facebook Animal Life Sibiu sau www.animallife.ro
Ce se întâmplă cu cei adunați de pe străzi?
Ceea ce trebuie să înțelegem cu toții este că numărul câinilor de pe străzi scade doar atunci când este atacată sursa problemei: abandonul. Acesta se datorează pe de-o parte înmulțirii necontrolate și pe de alta ignoranței sau cruzimii oamenilor. Noi toți creăm această problemă și noi toți împreună trebuie să o rezolvăm. Soluția este sterilizarea masivă a câinilor din stradă dar și a celor cu stăpân și fără pedigree, precum și identificarea acestora și înscrierea în baza națională de date. Câinii adunați de către serviciile de gestionare sunt eutanasiați la 14 zile în adăposturile publice care aplică această politică.
În cât timp va deveni Sibiul un oraș civilizat, fără câini pe străzi?
Sibiul nu este o insulă. Trebuie să creștem cu toții, în toată România, constant. Cât despre Sibiul nostru, trebuie să avem în vedere satele din jur, zonele industriale etc, să ne implicăm peste tot. Singura șansă reală pe care o avem este să fim noi, fiecare mai buni: să ne îngrijim animalele, să păstrăm curățenia, să ne educăm copii, să respectăm natura. Dacă fiecare face aceste lucruri problema câinilor de pe străzi se rezolvă de la sine. Ah, și poate nu în ultimul rând aș mai adăuga să învățăm să iubim ca un animal!
Interviu realizat de Ștefan Dobre