E un curent nou în Bucureștiul underground, acela de a nega teatru. “Mersul ăla al vostru la teatru nu-i decât frecție la picior de lemn”, scria pe Facebook cineva acum câteva zile. Nu-i de condamnat. Până la urmă, faptul că în București se joacă (și) mult teatru prost, nu mai este de mult un secret. Comedii bulevardiere duse în vulgar, decoruri opulente și piese fără mesaj, actori care aleargă dintr-o reclamă într-un restaurant să mai câștige un ban în plus.
Viața-i scumpă, să fi i actor independent e greu, să fi i angajat într-un teatru e și mai greu.
Teatrul prost a gonit spectatorii din teatre. I-a trimis în club sau în mall, dar n-am văzut pe nimeni care să acuze oamenii că merg la club. Sau la mall. De ce? Nici clubul, nici mall-ul nu te scot din zona de confort. Sunt de toate pentru toți. Ca și la teatru. Dar, vezi tu, teatrul, bine ales, îți forțează o discuție interioară. Îți pune întrebări, îți mai dă și emoție. Pe care n-ai mai exersat-o demult, într-un București în care primordial a devenit să-ți găsești locul de parcare pe care l-ai dezăpezit cu greu și ore de dat la lopată.
Vestea bună e că există și teatru bun, fi e el independent sau de stat. Și că sunt spectacole sold-out. Și că sunt oameni care-ți pot recomanda ce să vezi și ce nu.
Monica Felea
Redactor Șef – Zile și Nopți
