Cred că ori de câte ori apare soarele (și pe strada noastră!) avem mai multă energie iar ziua, din ce în ce mai lungă, ne ajută să le facem chiar pe toate. Dar oare ce înseamnă să le faci pe „toate”? Nu am fost niciodată o feministă convinsă și nu mă refer aici la dreptul femeii de a purta pantaloni ci la acel „drept” care te împinge la extrema de a declara că te descurci singură cu tot ce îți oferă această viață „nedreaptă”. Personal, refuz să mă descurc cu toate și mai mult, nu vreau! Care ar fi rostul parteneriatului? Mai mult, nu mi-ar plăcea să fiu singură până la final, fără niciun ajutor sau cineva care să îmi ofere măcar sentimentul de siguranță. Știi acel gând reconfortant care îți apare din inconștient uneori și te face să te simți bine, că te pot baza pe cineva sau că nu ești cea care șutează la poartă și în același timp, o și apără? Îl vreau și cred că acesta este dreptul pentru care ar trebui să milităm.
Din ce în ce mai mult însă, femeile sub umbrela unui câștig material mare (chiar mai mare decât al bărbatului) își setează pretenții comportamentale masculine la care nici Soroș (că tot e în trend!) nu ar putea ajunge. Își scriu, probabil, pe oglinda din baie: „Poți singură să faci totul!” și se aruncă în cotidian îmbărbătate de un citat. Mă întreb ce își scriu pe ușa de la intrare când se întorc acasă și constată că de fapt, nu le așteaptă nimeni? Și da, pisica, în acest context, e nimeni.
Revenind la țeluri mari dar concretizate de realitate, vă recomand să fiți cu ochii pe următoarele pagini dar și pe pagina noastră de facebook. Avem invitații dar și informații proaspete la și despre cele mai frumoase festivaluri din Iași: Hangariada, SFR, Afterhills și Neverwas. În plus, surprizele Zile și Nopți continuă pentru că îmi doresc să te poți baza pe cineva ca să mergi la cele mai frumoase evenimente. Depinde de tine dacă vei avea sau nu un partener pe măsură.