Să presupunem că eu pășesc pietonal, un picuț în fața voastră, pe trotuar. Nu din fudulie, nu din lipsă de educație sau de caracter, se întâmplă așa doar fiindcă nu suntem (încă) împreună. Deci, mergem pe stradă. Eu nu mă grăbesc deloc, însă, după magazinul cu perdele, păsări, chinezării și alți adezivi pentru gresie, apoi cel cu becuri și lustre, care v-ar putea face să arătați mai bine în liniștea nopții sau a soției, ok, eu dispar, brusc, pe prima la stânga. Ajunși în dreptul tronsonului respectiv, veți constata că nu-i nici o stradă la stânga. În schimb, o fată minionă, brunetă, cu ochi verzi, stă rezemată de un perete zvântat de vreme și ploi, dar oarecum albastră, stă și fumează așteptându-mă – preponderent albastră –, liptă parcă cu prenadez de zidul acelei clădiri obișnuite, acoperind parțial un afiș din care nu mai zăriți decât două jumăți de mustață, ruptă în două, aproape orizontale, plus două șiruri de litere: „UIE” și „AGNEA”. În secunda următoare mai trece și un autobuz care, călcând într-o baltoacă de lângă trotuar, vă stropește emblematic, cât să vă puneți întrebarea firească dacă oare faceți bine ceea ce faceți.
Bănuiți cât mă costă pe mine pensia alimentară sau ne revedem la o vodcă mică să ne explicăm?
Paul Vinicius – „Scriitor și Joker de Treflă în Statele Unite ale Poeziei, Muzicii & Insomniei”
