Ieșisem după țigări. Când, la ieșirea din bloc, ceasul rău: administratoarea. Că, cică, undeam ieșit așa vijelios? Eh, după țigări, i-am răspuns timid, ca un restanțier ce eram. Păi las’ că am io – a mieunat ea languros, trăgându-mi ș-un bliț din verdele ei crud, clar pusă pe hârjoană. Plus un litru de pălincă! – s-a grăbit să mă sedeze, strategic, ca și cum mi-ar fi studiat intens viața și n-avea chef de vreo rezistență din partea unei jigodii ca mine. D-aia galbină-galbină, ascunsă cu mânuța mea dupe calorifer, la loc sigur. Ce zici? – m-a mai curentat ea cu privirea ei roșcată (că-i căzuse o șuviță de păr în ea), și care dădea cu mine prin nămeți. Păi ce să zic, dacă nu-i vorba de frun deranj… Eh, ce deranj? – a alunecat ea pe un surâs, ca pe gheață. Nicu (bărbatu-său, adică, care ne repara la tot blocul televizoarele) îi dus la lucru. Gata cu leneveala, la muncă! – a mai respirat ea, ușurată, cu lejeritatea intimă a unei casnice ce se afla.
Astea toate se întâmplau acum fro două săptămâni. Și zău nu pricep în ce draci de trilemă m-am băgat. Că de-atunci tot cumpăr întruna țigări, zilnic, pentru patru persoane… Pentru ea, bărbat-su, plus… Că, da, între timp s-a apucat și fiu-său de fumat. Mă rog, ăsta micu fumează puțin, în rest suge, că nu l-au înțărcat încă. Dar, ca să adoarmă, mai trebuie să-i spun și povești.
Paul Vinicius – „Scriitor și Joker de Treflă în Statele Unite ale Poeziei, Muzicii & Insomniei”
