Am avut întotdeauna o slăbiciune pentru piloții englezi. Piloți de aer, apă sau pământ, englezii au scris mereu o poezie a vitezei. Aproape singurul neenglez la fel de poet a fost Senna, poate. 4 ianuarie 1967. Lake Eyre, Coniston, UK. David Campbell își ascultă pasărea și hotărăște să-și mențină recordul de viteză pe apă, amenințat de americani. Face o tură perfectă pe linia nord-sud a lacului, la 478.9 km/h și, în loc să realimenteze, trece mai departe, hotărât să atingă 500 km/h. Nu ia în calcul faptul că e mult mai ușor acum și că apa are încă valuri provocate în primul tur. După ce atinge 510 km/h, Bluebird își ridică ciocul și-și ia zborul, la propriu. Campbell moare instantaneu, după ce zboară împreună cu pasărea lui. Este înnobilat post-mortem de regină pentru determinare și curaj, iar Bluebird este recuperată, împreună cu trupul pilotului, în 2001, de către Marina Regală. Steve Rothery și Steve Hogarth sunt prezenți acolo și, ulterior, Marillion dedică albumul Afraid of Sunlight lui Campbell și ultimelor sale cuvinte:
“Pitching a bit down here… Probably from my own wash… Straightening up now on track… Rather close to Peel Island…
Tramping like mad…er… Full power…Tramping like hell here… I can’t see much… and the water’s very bad indeed…I can’t get over the top… I’m getting a lot of bloody row in here… I can’t see anything… I’m going…. oh!”
Când nu face de toate, Paul Dicu face altceva. Pe scurt, este personal trainer, maestru de arte marțiale, copilot de raliuri, alergător de maratoane prin deșert pentru instituții caritabile, basist amator și autorul blogului pauldicu.ro.
