Îl știți de la film, teatru sau concerte. Ăla care vorbește mult, prost și fără rost, care stă pe Facebook fără să-i pese că cel de lângă a venit acolo să fie atent la ce se întâmplă pe scenă sau ecran.
Ordinea nu e deloc întâmplătoare, cel mai enervant e spectatorul de la teatru. Pentru că actorii sunt pe scenă, în fața ta. Și tu trăiești povestea lor, de multe ori grea și apăsătoare. Și din spatele tău se aud chicote, replici schimbate (și nu cele de pe scenă). Un fel de cronică în timp real, așa cum înțelege el, spectatorul enervant. Am fost, de exemplu, la TNB, la “Do you love me?”. O piesă în care personajele vorbesc adesea cu cei morți pe care i-au iubit. Două rânduri mai în spate, o cucoană nu mai putea de râs. Pe scenă, actorul plângea. Purta un dialog cu fiica lui moartă care îi spunea că se va reîncarna în altcineva, și că nu vor mai vorbi nici cât o fac acum. Și-n sală doamna râdea. Nu se mai putea opri. Ce faci în momentul ăsta? E două rânduri mai în spate, și chiar dacă te întorci să te uiți urât, te ignoră. Nu poți să spui nimic, că deranjezi și tu la rândul tău. Aștepți nervos până la final, pierzi momente importante de pe scenă, te duci după și-i spui că-i nesimțită?
Poate că ar trebui cu toții să învățăm să-i taxăm. Poate că ar trebui oamenii din săli să-i dea afară. Poate ar trebui să îi educăm mai mult pe cei din jur.
Monica Felea,
Redactor Șef – Zile și Nopți
