Era o primăvară cu draci. Asta n-ar fi însemnat mare lucru, însă pe mine, recunosc, primăverile cu figuri mă enervează teribil. Ieșisem, pașnic, de la cinematograf. Singur, în modul meu caracteristic. Fiindcă, dacă aș fi fost cu cineva, desigur că m-ar fi enervat și m-aș fi văzut pus în situația să șterg cu ea pe jos. Sau cu el. Sau cu ei. Mă-mpinseseră colegii de serviciu. M-au aia la cap, zi de zi, mai bine de o săptămână: Du-te neapărat și vezi-l, Mac, du-te, parcă-i făcut pentru tine! Îți va schimba viața, ai să vezi, te va liniști. Mac sunt eu, prescurtat. Dar i-am ascultat. L-am văzut, mi-a schimbat viața, m-a liniștit. Afară însă era o primăvară cu spume. Așa că am intrat într-un local, să mă liniștesc. Înăuntru, o singură masă ocupată, ceea ce m-a uns pe inimă. Mare însă, șapte marțafoi, patru parașute. Degeaba m-am așezat în colțul opus. Au continuat să se chiombească la mine și să șușotească, hlizindu-se, ba mă mai înțepau și cu deștele, ca la Grădina Zoologică. De parcă n-ar fi avut alte subiecte de discuție. Mai ales unul dintre ei, un roșcovan gonflat, ca un coș proaspăt apărut pe buca stângă. Poate că dacă n-aș fi ieșit de la acel film atât de emoționat și de liniștit, probabil că n-aș fi ajuns la secția de poliție și nici să trebuiască să-i plătesc patronului reparația localului. Se pare însă că îmi schimbase viața.
Paul Vinicius – „Scriitor și Joker de Treflă în Statele Unite ale Poeziei, Muzicii & Insomniei”
