O amintire. Momentele cele mai frumoase pe care le-am trăit vreodată s-au petrecut pe malul unui lac al cărui nume îmi scapă, alături de o femeie răpitoare – motiv pentru care numele ei, dacă l-aș fi reținut, n-ar mai avea vreo relevanță. Din senin a apărut un echipaj de miliție care m-a săltat, pe motiv că aș fi călcat pe iarbă. Pe plutonier îl chema Găină, mă privea nervos, ca pe un adevărat dușman al poporului muncitor. Presupun că în afară de greierele care eram nu mai reușise încă să se ouă profesional niciodată. Era extrem de surescitat că mă surprinsese asupra faptului. M-au transportat și m-au vârât într-o pușcărie anostă, care sigur nu putea fi Doftana. Pentru că, dacă ar fi fost, desigur că aș fi ieșit relaxat după ce aș fi citit pereții, scriși de autori care încă de pe atunci mâncau trandafiri. Pe madam Doftana o mai văzusem la televizor. Părea o damă bună, tatuată cu toate prostiile ilegaliștilor care o călăriseră.
Acum. În timp ce unii dintre noi îs prin Piața Victoriei, alții pe la Cotroceni, majoritatea pe Facebook iar minoritatea la muncă, spiritele cu adevărat alese tac și cugetă. Așa și domnul Nicolae Manolescu, care, după remarcabila Istorie Critică A Literaturii Române. 5 Secole De Literatură, pregătește cel de-al doilea volum, ce se va intitula omenos: „Pădurea spânzuraților. Partea a doua.” Îi urăm succes. În unanimitate.
Paul Vinicius – „Scriitor și Joker de Treflă în Statele Unite ale Poeziei, Muzicii & Insomniei”
