Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 13/02/2017
Arhiva Zile si Nopti

De ce sărbătoarea Dragobetelui a pierdut teren în fața Valentine’s Day

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii De ce sărbătoarea Dragobetelui a pierdut teren în fața Valentine’s Day Share De ce sărbătoarea Dragobetelui a pierdut teren în fața Valentine’s Day


O tradiție veche, uitată până acum câțiva ani, spune că pe 24 februarie se sărbătorește Dragobetele, un fel de zeu al iubirii de pe vremea dacilor, fiu al Dochiei. În vremurile vechi, 24 februarie marca și începutul primăverii. „Dragobetele sărută fetele” era zicala sau salutul zilei mai ales între tinerii pregătiți pentru căsătorie.

Datina aceasta veche s-a uitat odată cu trecerea timpului, cu modernizarea lumii. Oamenii nu mai cred astăzi în superstiții străvechi, respectiv nici în zei ai iubirii. Nici în cazul Valentine’s Day românii nu au început să se închine la Sfântul Valentin ci au adoptat doar forma comercială a evenimentului.

Începând cu anii 2000, când Ziua Îndrăgostiților de la americani a prins teren în România (pentru că era cu mulți pupici, cu inimioare pretutindeni, cu party-uri și cine romantice pe la toate locațiile fancy, cu filme americane de dragoste și alte obiceiuri noi cu priză la tineret), unii au încercat să îl învie pe Dragobete. L-au scos de niciunde pe acest Zeu al iubirii din vremea dacilor, demult uitat, pentru a dovedi că și noi avem o zi a îndrăgostiților. Numai că pe vremea aceea tinerii mergeau în pădure să culeagă flori și să se țină de mână, iar astăzi merg la restaurant, la film sau în club să facă mai mult de atât. Seara de 14 februarie se încheie acum în dormitor sau la hotel în cele mai multe cazuri. Dragobetele nu a avut mari șanse în fața noilor obiceiuri, a societății moderne și a tinerilor libertini.

S-a încercat mediatizarea sărbătorii românești, însă e dificil să readuci ceva uitat în atenția maselor de tineri și chiar și a generațiilor trecute, pentru că în perioada comunismului nu se sărbătorea nici Dragobetele, nici Valentine’s Day.

De ce 14 februarie i-a cucerit pe tineri? Pentru că se adresează exact lor, pentru că e de actualitate, pentru că înglobează într-o singură zi tot ce le place lor, de la muzică și filme, la statusuri pe rețele de socializare, mesaje cu emoticoane, pizza și prăjituri în formă de inimă, ursuleți de pluș și alte cadouri simbolice cu care să se poată lăuda mai apoi în toate mediile.

Dragobetele n-a mai sărutat așa de multe fete tocmai pentru că nu a știut cum să le cucerească. Adolescentele din ziua de azi sunt pretențioase și nu se mulțumesc cu o strângere de mână romantică. Viitoarele mirese plănuiesc ele nunta în cel mai mic amănunt, fără să fi fost pețite și uneori fără să-i întrebe pe viitorii miri ce-și doresc la marele eveniment. Lumea s-a schimbat.

Probabil că dacă România nu uita de sărbătoarea tradițională din 24 februarie, nu s-ar fi adoptat Ziua Îndrăgostiților de la americani. Mă gândesc că Mărțișorul, tot o tradiție dacică, se păstrează și astăzi tocmai pentru că nu a murit niciodată. Nu s-a comercializat atât de tare, chiar dacă șnurul alb-roșu a devenit o adevărată bijuterie a primăverii.

Revenind la Dragobete, concluzionez cu o vorbă din străbuni: „ochii care nu se văd, se uită”. L-am uitat de mult pe fiul babei Dochia, deși pe aceasta o așteptăm an de an să își lepede cojoacele. Cineva și-a amintit de el cu câțiva ani în urmă, dar puterea sa de a zăpăci sufletele fetelor s-a stins odată cu uitarea noastră. Resuscitarea e anevoioasă acum, mai ales când competitorul său din 14 februarie se menține în formă cu pilule de comercial, îmbunătățite de la an la an.

Theodora Ștefan

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută