Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 27/01/2017
Arhiva Zile si Nopti

CONIL Fest – Festivalul Integrării ediția a-XIV-a

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii CONIL Fest – Festivalul Integrării ediția a-XIV-a Share CONIL Fest – Festivalul Integrării ediția a-XIV-a


Palatul Național al copiilor este în sarbătoare! În 28-29 Ianuarie 2017 va avea  loc cea de-a XIV-a ediție CONIL Fest – Festivalul Integrării.

Pe parcursul celor doua zile, peste 1500 de copii tipici și copii cu nevoi speciale îi vor purta pe cei prezenți într-o lume a poeziei, dansului, cântului și al întrecerilor sportive, într-un maraton artistic desăvârșit, pus la cale de inimoșii organizatori – Asociația CONIL și Asociația 3M, în parteneriat cu PROEDUS și Primăria Municipiului București.

Momente emoționante, pline de farmec și sensibilitate ne vor fi oferite de invitații noștri speciali de la școlile pentru copii hipoacuzici, deficienți psihomotorii sau cu deficiențe de vedere, demonstrând astfel că dincolo de orice dizabilitate există o abilitate ce trebuie promovată.

Sunt invitați să participe la acest important eveniment cultural, copii cu vârste cuprinse între 3-18 ani din gradinițele și școlile publice și private din București și din țară.

  Asociația CONIL își doresc să sprijine integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale precum și promovarea adevăratelor talente.

Pe parcursul celor două zile de festival intrarea publicului în sală este liberă.

Parteneri media:  Agerpres , Prima TV,  Radio Itsy Bitsy , Gold FM, Radio 3 net, MagnaNews

Sponsori: Selgros  Cash&Carry, Brenntag, Aqua Carpatica, Chipita Romania, Vel Pitar, Tymbark România, Adevărul Holding, GlaxoSmithKlein , Delicatese Florescu, Kovacs Dulciuri, Editura Integral, Happy Cinema, Editura Corint, Omfal Educational, Clinica Medicală Radiologul, IVY  Bags, CD Press, Himalaya, Biofarm, Ronțăilă, Sonimpex Topoloveni

Va așteptăm cu mic cu mare la cea de-a XIV –a ediție a CONIL Fest!

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.