Cînd am fost invitat de un prieten scriitor să scriu un text despre poliţişti pentru o antologie, mi s-au derulat multe-n cap, de parcă aş fi trăit ultimele clipe şi mi-aş fi văzut viaţa ca la film, dar cu viteză… interzisă. Pe multe le-am folosit în trilogia „Tovarăşi de cameră”. În antologie am înfrăţit poliţiile de pe cele două maluri ale Prutului, cum am făcut şi-n romanele amintite. Întîmplarea din R. Md, povestită de-un prieten de copilărie, care a rezolvat un caz ca-n filme, declarîndu-l pe unu’ mort („Ce facem cu ăsta?”. Astea-s cele mai aiurea cazuri – cînd prinzi un din ăsta fără acte, că trebuie mai întîi să-i faci actele şi abia apoi să-l amendezi. „Scrieţi c-a murit în accident”), şi unul de la Braşov, cînd am fost oprit în trafic, dar, văzîndu-mi actele, unul din poliţişti a exclamat: „Aaaa, dl Vakulovski de la Zile şi Nopţi, bună seara! Îmi plac f. mult textele dvs., în special alea despre Operă, şi editorialele îmi plac, păcat că nu v-aţi păstrat şi Tatuaje, cronica de carte”… NU, nu e un „dialog”.. inventat; cînd am ajuns acasă am povestit totul pe pagina mea de facebook, încheind cu cuvintele: „cred că dacă vă duceţi acolo, omul mai e la serviciu!” Dacă v-au interesat schiţele, istoriile’s în „Scriitori la poliţie”, Polirom, 2016. Lectură plăcută!
Mihail Vakulovski, scriitor, traducător din literatura rusă, fondatorul şi realizatorul revistei Tiuk! (www.tiuk.reea. net) şi al CenaKLUb-ului Tiuk.
