Acum că vine Crăciunul știm sigur că nu trebuie să ne facem griji pentru mâncare. Fie că mergem acasă și mama s-a ocupat de meniul familiei până în 2017, fie că ne încumetăm noi să punem mână pe acele ustensile pe care nici nu știm să le numin și să ne punem la test relația cu aragazul, mâncare va fi. De aceea ne-am gândit că dacă tot vom fi înconjurați de preparate bune, măcar cu desertul să ne răsfățăm în oraș. Am ales cheeseckake-ul.
Casa Boema
La casa Boema găsim un cheesecake excepțional, cu aromă de lime. E perfect pentru o pauză între sărbători, să ieșim cu prietenii la un brunch scurt, la o poveste acompaniată de un pahar de vin și ceva dulce și bun. Cremos, dulce, fin, vag acrișor- o prăjitură cu gusturi echilibrate care pune zâmbetul pe buze.
Bujole
Cremă de brânză dulce, blat fin și banană flambată? Sună ca un desert deosebit de bun! Deja se știe că la Bujole găsești doar preparate atent alese, toate bune și apetisante, dar dacă nu ați încercat până acum acest cheesecake fantastic, ați ratat o experiență importantă. Noi zicem să-i sunați și să vă rezervați o masă.
Apartament 1
Când mergi să mănânci la Apartament 1, mergi pentru că vrei un prânz bun, alături de prieteni. Pe ideea asta e și construită atmosfera localului, care îți dă impresia că ai trecut în vizită la un amic generos care vrea să te și pună la masă. Cereți cu încredere un cheesecake de la ei și savurați fructele proaspete din topping!
Marty
Nu putea să lipsească restaurantul Marty de pe listă, care se laudă cu destule sortimente de cheesecake, toate delicioase. Fie că vreți un cheseecake clasic, unul dark, cu alune și caramel, cu banane sau ciocolată, la Marty nu dați greș niciodată. Noi zicem să gustați din fiecare, nu veți regreta.