Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 28/09/2016
Arhiva Zile si Nopti

Micul dejun perfect, alături de prieteni

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Micul dejun perfect, alături de prieteni Share Micul dejun perfect, alături de prieteni


V-am mai povestit la un moment dat de Twelve, resturantul cochet pe care-l vizităm oricând avem niște timp liber dimineața sau înainte de finalul zilei de muncă – dacă vă întrebați de ce fix în acea perioadă, e pentru că localul e deschis doar între orele 8 și 17, de luni până vineri. Destul de dezamăgitor, pentru că după ce le-am gustat prânzurile și meniurile de mic dejun, tot ce ne-am dorit a fost să ne putem bucura de mâncarea excelentă și la cină sau în weekend. Dar ne mulțumim cu ce primim. 

Twelve se autodeclară o combinație reușită între un local familiar, casual și un restaurant șic în care ți-ai petrece timpul alături de prieteni apropiați. Iar noi suntem complet de acord cu ei: o oră sau două alături de amici în locația luminoasă, dominată de lemnul în tonuri calde al meselor și scaunelor și de albul pereților din cărămidă, ar putea convinge pe oricine că Twelve e locul musai din oraș pentru o ieșire prietenească la un mic dejun copios sau un prânz rapid, dar și pentru o întâlnire de business nu prea formală, dar reușită, zicem noi.

Cum la restaurant se acordă o importanță deosebită micului dejun, o să începem recomadările cu el. Comandați o cafea fierbinte și niște ouă Benedict cu un sos Hollandaise perfect, un sandwich Caprese într-o baghetă proaspăt coaptă cu sos pesto pregătit în casă, sau chiar și o porție de clătite americane, neapărat cu sirop de arțar. Încercați să faceți un efort și să ajungeți la Twleve și la prânz, pentru că pastele și burgerii lor sunt niște minunății. Recomandăm cremoasele Truffle Veggie Pasta și Turkey Burger-ul inedit care adaugă dulceață de pere topping-urilor obișnuite. Iar acum că v-am făcut poftă, treceți pe la ei cât de repede puteți!

Constanța 2

0799 771 477

restauranttwelve.ro

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută