București Docuart Fest prezintă programul complet al celor 6 zile de proiecții și evenimente din perioada 27 septembrie – 2 octombrie de la Cinemateca Eforie și Cinema Muzeul Țăranului – Sala Horia Bernea.
În cadrul conferinței de presă de astăzi, Daniela Apostol, organizatoarea festivalului a prezentat desfășurătorul ediției cu numărul 5 a Docuart Fest. Spectatorilor le sunt pregătite peste 40 de proiecții de film, masterclass-uri, dezbateri, toate garnisite cu câte un element de noutate pentru această toamnă.
Selecția de film documentar exclusiv românesc se remarcă mai ales prin diversitate. Cele 25 de filme aflate în competiție sunt semnate de studenți, regizori profesioniști și realizatori de televiziune, fiind reunite producții care aduc diverse abordări ale autorilor și, de asemenea, experiențe diferite. Important de menționat este că 20 dintre aceastea sunt în premieră.
Acestora li se adaugă o nouă secțiune necompetițională, “Variațiuni / filme despre oameni și locuri”, spațiul în care sunt grupate imagini reale ale existenței, surprinse întocmai de camera de filmat. Ca mostră a acestei experiențe, Docuart organizează în parteneriat cu ARCEN “Bucureștii ce se duc | Povești din cartierul evreiesc”, un tur ghidat despre locurile și oamenii capitalei, în zilele de 24 și 25 septembrie.
De nelipsit în această ediție, precum și în cele precedente, este secțiunea de Focus, care în 2016 se apleacă asupra documentarelor regizorului Bose Ovidiu Paștina.
Lista filmelor cuprinde co-producții cu țări precum China, Republica Cehă, Marea Britanie, Republica Moldova sau Serbia. Acestea suprind povești de viață ale zilelor noastre sau întâmplări apuse, cărora timpul nu le poate întoarce spatele. Portrete, istorisiri, culturi, cercetări – documentarele își așteaptă cinefilii să treacă pragul Cinematecii Eforie și sălii Horia Bernea de cinema Muzeul Țăranului pentru a le cunoaște pe toate. Fiecare film va avea o dublă proiecție în fiecare dintre cinematografe și va fi însoțit de sesiuni de întrebări și răspunsuri cu regizorii.
La Cinemateca Eforie, festivalul debutează de pe 27 septembrie, de la 19:00, cu gala de deschidere în cadrul căreia va fi proiectat filmul “100 de movile” (R. Max T. Ciorbă) înscris în competiție în secțiunea principală, schițând povestea unui elvețian ce vizitează muzicieni români care încă păstrează folclorul în opera lor. La final, regizorul alături de cei prezenți în film, Alexandru Arcuș și Marius Andrei Alexe (MC Bean, Subcarpați), vor fi prezenți pentru a vorbi publicului.
Proiecțiile sunt precedate de masterclass-uri ținute de cunoscuți ai festivalului, cineaștii Cristian Tudor Popescu și Dan Curean. Aceștia vor vorbi despre manipulare în documentarul contemporan, 1 octombrie de la 11:00, respectiv, perspective de interpretare a realității în filmul documentar, pe 29 septembrie de la aceeași oră, la Cinemateca Eforie.
Între aceste două sesiuni de masterclass se așează o dezbatere a unui eveniment îndelung discutat. La aproape un an de la evenimentul Colectiv, Docuart Fest aduce în cadrul dezbaterii “Cum se vede realitatea la televizor” reprezentanți ai celor 5 posturi TV (Digi 24, ProTV, TVR, Antena 3 și Discovery) care au realizat documentare despre cele întâmplate. Cinci unghiuri distincte de abordare vor fi dezbătute chiar de realizatorii acestora, vineri, 30 septembrie, de la 11:00, la Cinematecă.
În programul festivalului este inclus un live performance cu rol de explorare a depresiei. Cinty Ionescu și Sorin Păun (re)interpretează și (re)mixează live povești personale legate de depresie, pornind de la documentarul interactiv “Fața ascunsă”.
Programul complet poate fi consultat pe http://festival.docuart.ro/program/.
București Docuart Fest este organizat de Docuart, fiind co-finanțat de Ministerul Culturii prin programul Accces și de Centrul Național al Cinematografiei în urma selecției la concursurile de finanțare.
Intrarea este liberă în cadrul proiecțiilor și discuțiilor București Docuart Fest, cu mențiunea că la gala de deschidere din 27 septembrie participarea se realizează pe baza înregistrării online pe site-ul oficial, http://festival.docuart.ro/.