Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 18/07/2016
Arhiva Zile si Nopti

Viață după viață (după viață, după viață…)

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Viață după viață (după viață, după viață…) Share Viață după viață (după viață, după viață…)


Roman câștigător al Premiului Costa, dar (pentru mine) mai important: Goodreads Choice Award în 2013, la secțiunea Ficțiune istorică. Stați așa, nu fugiți. Este o carte foarte frumoasă, altfel nu v-aș povesti despre ea.

Două vorbe despre Goodreads mai întâi. Este IMDB-ul cărților, cu rating-uri și încadrare în genuri și tot. Dar, mai mult decât atât, rar s-a întâmplat să-mi displacă vreo carte aleasă de cititorii de pe Goodreads. Așa că este una dintre sursele mele de încredere în ceea ce privește recomandările de cărți.

Aștept, așadar traducerea cărții lui Kate Atkinson din 2013. După ce am aflat că s-a tradus, am intrat de 20 de ori în librărie să verific dacă a ajuns. Am început s-o citesc imediat ce am ajuns cu ea acasă.

Viață după viață este povestea Ursulei Todd, al treilea copil al unei familii care se naște în iarna din 1910 în apropierea Londrei, într-o casă numită destul de surprinzător Poiana Vulpii (nume ales de către mama Ursulei, Sylvie, la scurt timp după mutarea sa împreună cu soțul ei, Hugh). Hugh lucrează „la oraș” și asigură traiul familiei, în timp ce preocuparea de bază a lui Sylvie pare să fie să crească și educe copii și să vegheze cu un ochi atent (și de multe ori critic) asupra gospodăriei.

Totul pare să ne ducă cu gândul la o saga obișnuită de familie. Exact ce aflăm destul de curând (de pe la pagina 3, așa) că Viață după viață nu este. Și asta pentru că dintr-un motiv sau altul Ursula are capacitatea să-și tot ia viața de la capăt și după fiecare „cufundare în întuneric” revine într-o versiune mai mult sau mai puțin schimbată a vieții sale, încercând să tot remedieze diferite aspecte.

Viață după viață este o altfel de carte decât, să zicem, „Îți voi dărui soarele”. În acel caz ești fermecat de felul în care este scrisă cartea. Aici nu limbajul, ci felul în care este construită povestea, piesele de puzzle și felul în care cad la locul lor cum nu te aștepți – te farmecă. Te face să cazi pe gânduri, să meditezi la propria ta viață și să te întrebi: dacă aș lua-o de la capăt, eu ce aș schimba?

„<> dar Ursulei i se părea că acest CUM ajungem acolo este cel mai important ”.

 

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută