Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 08/06/2016
Arhiva Zile si Nopti

Sfârşitul jocului de Samuel Beckett – o nouă premieră la Teatrul Tineretului

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Sfârşitul jocului de Samuel Beckett – o nouă premieră la Teatrul Tineretului Share Sfârşitul jocului de Samuel Beckett – o nouă premieră la Teatrul Tineretului


Teatrul Tineretului anunță premiera Sfârşitul jocului de Samuel Beckett, un spectacol de SZABÓ K. ISTVÁN. Reprezentaţiile vor avea loc sâmbătă şi duminică (11 şi 12 iunie 2016), de la ora 19.00, la Sala Mare.

Samuel Beckett (1906 – 1989), laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1969, dramaturg, prozator, poet irlandez de expresie engleză şi franceză, rămâne în cultura universală prin acuitatea cu care a investigat drama omului care nu ştie de ce există. Unul dintre cei mai reprezentativi exegeţi ai săi, Richard Elmann, consideră că unicitatea lumii sale literare constă în felul în care a ştiut să dea voce la tot ceea ce este decrepit, mutilat, inarticulat, conturând bărbaţi şi femei la limita raţiunii lor, surprinşi dincolo de mască şi pretenţii, dincolo de revendicarea unei existenţe semnificative.

Scrisă în limba franceză, cu titlul Fin de partie şi tradusă în engleză de Beckett însuşi, cu titlul Endgame, piesa Sfârşitul jocului a fost montată pentru prima dată în 1957, la Royal Court Theatre din Londra. Acest text dramatic şi Aşteptându-l pe Godot sunt considerate cele mai importante piese ale sale, ca valoare estetică şi ca număr de montări pe scenele lumii.

Spectacolul lui Szabó K. István aduce, pentru prima dată, în repertoriul Teatrului Tineretului numele lui Samuel Beckett. Acest spectacol este o luntre în care te urci şi te laşi purtat, eliberator, de undele unui fluviu mort ce se varsă în neant. Înaintezi printre şoapte şi umbre,  învăluit de poezia nimicului, contemplând stingerea lumii, în punctul în care jarul se transformă în cenuşă. Participând la combustia acestei lumi, te eliberezi de răutatea fiecărei zile: precum salamandrele, supravieţuim în focul său.

(Raluca Naclad, consultant artistic)

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută