TIFF, TIFF, TIFF – Crăciunul din vară al cinefililor români. Venind în Cluj ca o adolescentă încă dezmeticită și indecisă, am aterizat ca musca în lapte la ediția din 2012, știind despre arta cinemaului cam cât știe orice om care se mai uită din când în când la un film. Flash-forward patru ani mai târziu, timp în care am realizat că a lucra (cum-necum) în această lume este foarte probabil vocația mea.
Știu că sună oleacă cam siropos, dar festivalul acesta m-a ajutat pe mine și pe nenumărați alți oameni să crească – cumva sau altcumva, fiecare om care a trecut pragul unui cinema în timpul festivalului n-a plecat acasă la fel. Ori a văzut un film care l-a ajutat să privească ceva mai bine în interiorul său, ori unul care i-a împins la limite concepțiile despre lume, sau pentru că a cunoscut întâmplător pe cineva care va ajunge să-I schimbe viața.
Așa că fie că veniți pentru producțiile românești, fie pentru dramele europene sau pentru dubioasele japoneze de la miezul nopții – TIFF-ul este o experiență de neratat. Așa cum și el a crescut din ce în ce mai mare și a schimbat fața Clujului, alături de el s-au făcut mari și oamenii care i-au fost alături. Ne vedem acolo!
Flavia Dima, TIFF Blog
