Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 20/04/2016
Arhiva Zile si Nopti

Umor negru și drink-uri originale

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Umor negru și drink-uri originale Share Umor negru și drink-uri originale


Dacă există un lucru pe care-l apreciem la baruri, oameni, evenimente și restaurante mai mult ca orice altceva, e umorul. Nu spunem că nu ne plac și locurile mai elegante și mai serioase, dar de fiecare dată când dăm peste un local care știe să nu se ia prea în serios și să mai facă câte o glumă (preferăm, în mod special, comedia neagră), știm că o să devină o a doua casă pentru noi. După aceste standarde, e ușor de înțeles de ce The Soviet e pe podium în topul nostru personal. Până la urmă, am trecut prin niște vremuri destul de întunecate în perioada comunistă, iar orice bar care reușește să aibă o abordare umoristică când vine vorba de acele timpuri are din start o grămadă de puncte în plus.

Interiorul e plin de “artefacte” comuniste și elemente inspirate din designul grafic sovietic iar terasa proaspăt deschisă e pictată în culori, hai să zicem, sugestive. Meniul, cocktailurile și comunicarea de pe rețelele de socializare sunt și ele în ton cu decorul, transformând ceea ce ar putea fi doar un bar tematic într-un loc unic cu o atmosferă care descrie perfect spiritul românilor: rezistenți, cât de cât alcoolici și foarte ironici. Recomandăm câteva ore petrecute pe terasa comunistă, alături de o serie de drink-uri preparate de echipa de barmani excelentă. Încercați Moskvich-ul, Europa Liberă, Dumn3zo-ul și Red Communist-ul, bucurați-vă de soarele blând de aprilie și amintiți-vă că oricât de grea poate fi viața, întotdeauna putem să o înfrumusețăm cu puțin umor și mult alcool.

G. Clemenceau 2

0749 902 484

facebook.com/the.soviet.pub

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută