Alarma sună cu precizie elvețiană la 7 dimineața, pornită să-ți ruineze visele aproape palpabile. Se făcea că locuiești pe o insulă din Pacific, într-o căsuță eco-friendly cu vedere la marea kitschios de albastră. Se mai făcea că nu erai la cheremul profesional ai orișicărui individ, ci erai taman propriul boss. Se făcea că toate clișeele personalo-profesionale pe care le-ai întâlnit în ultima vreme navigând apele frustrante ale Internetului, cumva convergeau spre realitatea spre care tânjești acum în secret dar ți-e jenă s-o recunoști.
Alarma te obligă să-ți înfrunți cotidianul. Nu-i deloc exotic, palpitant, provocator, diferit de ce știi deja pe de rost. Te dai jos din pat, te înarmezi cu stoicism și pornești spre cunoscut.
Când a sunat, alarma nu știa că dincolo de fereastră e primăvară. Plăpândă, timidă, deloc colorată, dar cu acel „je sais très bien quoi” ce-ți zăpăcește frecvențele, zdruncină proasta dispoziție și-ți mai dă și-un ghiont între coaste: „Da încetezi cu lamentatu?” Imposibil de mofturoasă și căpoasă, am așa un sentiment că primăvara asta îți va face bine.
Alexandra Alexa
